BISERICA ORTODOXĂ ÎL SĂRBĂTOREŞTE ASTĂZI PE SFÂNTUL ANTONIE DE LA IEZERUL - VÂLCEA

Astăzi, 23 noiembrie Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Antonie de Iezerul - Vâlcea.

Acest fericit părinte Antonie era de neam român și a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brîncoveanu.

Sfântul Cuvios Antonie s-a născut într-un sat din județul Vâlcea. De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, primind numele Antonie. Apoi, sporind în rugăciune și smerenie, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viață pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690. Neavând un lăcaș propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare și a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând trei ani de zile. Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, barbă deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă și numai cele de trebuință purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă, dar acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.

Pentru viața sa curată, Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte - vederii și al vindecării. În scurt timp, numele lui a ajuns vestit chiar și dincolo de Carpați, în Transilvania. După 28 ani de aspră nevoință, Cuviosul Antonie a răposat, înainte de anul 1714, și a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul, împreună cu obștea mănăstirii, lângă ușa paraclisului săpat de el. Până astăzi se păstrează chilia Cuviosului, cunoscută sub numele de „Peștera Sfântului Antonie", dar și micul paraclis săpat în piatră.

MOAȘTELE SFÂNTULUI ANTONIE DE LA IEZER

Pe când încă se nevoia în peștera sa, cunoscându-și sfârșitul vieții, cu patruzeci de zile înainte, Cuviosul Antonie a chemat pe ucenicul său, Ieromonahul Nicolae, spunându-i în taină: „sfârșitul mi s-a apropiat. După mutarea mea la cele veșnice, să pui trupul meu în groapa ce am săpat-o la ușa Peșterii".

După trecerea la Domnul, pe 23 noiembrie 1719, Cuviosul s-a arătat de mai multe ori în vis ucenicilor săi, ca fiind în biserică și cu o cruce strălucitoare la piept. Ucenicului său celui mai apropiat i s-a arătat de asemenea zicându-i: „Nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult bucură-te că sunt la odihnă veșnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi".

În anul 1812, cronicarul Chiriac Râmniceanu, strănepot al Cuviosului Antonie, cercetând Peștera de la Schitul Iezer, a mai găsit acolo pe Ieroschimonahul Ştefan, „șezând acolo de 50 de ani". Chiriac a dorit „să caute moaștele Cuviosului", dar l-a oprit părintele Ştefan, zicându-i că s-au arătat semne înfricoșate celor ce voiau să facă aceasta. A reparat însă paraclisul din peșteră, cu intenția de a se retrage și el aici. Tot Chiriac Râmniceanu are meritul de a fi căutat „cu mare cheltuială și osteneală" informațiile privind viața Cuviosului Antonie. El a găsit documente în satul Dobroceni – Vâlcea.

Şi Sfântul Calinic de la Cernica, în vremea când era Episcop la Vâlcea, a dorit să afle Moaștele Cuviosului Antonie, dar, surpându-se malul de pământ direct pe mormântul Sfântului, a renunțat.

De-abia după canonizarea Sfântului Antonie în anul 1992, s-a făcut dezgroparea sfintelor sale moaște. Osemintele Cuviosului au fost găsite îngropate la intrarea în peșteră și au fost mutate la Schitul Iezer, unde au fost așezate spre închinare.

Părticele din moaștele Sfântului Antonie se află spre închinare la Schitul Darvari din București, la Mănăstirea Brâncoveni de lângă Slatina și la Biserica Sfântul Antonie cel Mare din cartierul Drumul Taberei-București.

TROPARUL SFÂNTULUI CUVIOS ANTONIE DE LA IEZERUL VÂLCEA, GLASUL 1:

„Purtătorule de dumnezeiescul dor al rugăciunii neîncetate, Sfinte Părinte Noule Antonie, povățuitorule al călugărilor, ajutătorule al celor din nevoi și făcătorule de minuni, locuitorul raiului celui de sus, dar nedespărțit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace și mare milă".