SFÂNTUL VASILE CEL MARE, ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI ESTE SĂRBĂTORIT ASTĂZI ÎN BISERICA ORTODOXĂ

În 329-330 se năștea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare".

Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.

Vlăstar al unei familii binecuvântate

Părintii săi, Vasile și Emilia, se nevoiau pentru curăția sufletului, pentru primirea celor străini, pentru îngrijirea celor bolnavi, pentru îngrijirea slujitorilor Bisericii.

Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea că i-au uimit pe locuitorii Pontului și ai Capadociei pentru dragostea ce o arătau celor saraci. Însă darul de mare preț pe care familia capadociană îl aducea Bisericii erau copiii lor, nouă sau zece vlăstare. Dintre toți au ramas cunoscuți cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcratie, Grigorie și Petru. Macrina s-a născut pe la 328-329, a adormit întru Domnul într-o sihastrie si este cinstita ca Sfântă. Navcratie s-a născut în 332, a ajuns judecător și a murit călugăr în 358-359. Grigorie s-a născut la 334-335, s-a casatorit, a ajuns episcop de Nyssa și mare teolog, a adormit în 394 și este cinstit ca Sfânt. Petru, cel din urmă dintre cei cinci, s-a născut probabil pe la 345-347, a ajuns episcop al Sevastiei și a murit în 392.

A primit din pruncie o educație aleasă

Venirea pe lume a Marelui Vasile a fost însotita de o minune, asa cum ne încredinteaza fratele sau mai tânar, Grigorie, episcopul Nyssei. El a fost rodul rugaciunii fierbinti a tatalui sau, Vasile. Imediat dupa nastere, pruncul a fost încredintat unei doici din satul Annisa, la câtiva km de Neocezareea.

A crescut sub înrâurirea bunicii sale, Macrina (cea Batrâna), care fusese ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul. Ea a stat în permanenta lânga Vasile si Macrina (cea Tânara) împartasindu-le acestora învatatura duhovniceasca izvorâta din bogata sa experienta de viata. Bunica va ramâne în amintirea celor doi copii ca un avva, ca un parinte al începutului lor de viata. Sfânta Macrina a reusit sa destepte în sufletul copilului începutul fricii de Dumnezeu, care de altfel a prins radacini adânci.

Viata Sfintei Macrina si a Sfântului Vasile cel Mare reprezentau masura si etalonul pentru copiii mai mici ai familiei, rod al educatiei alese primite de la bunica lor Macrina cea Batrâna. Primele lectii de retorica le-a primit de la tatal sau Vasile, el însusi retor în Cezareea Capadociei.

Tatal, cu ajutorul Emiliei si al batrânei Macrina, l-a îndrumat pe tânarul Vasile spre doua cai: educatia si nevointa pentru virtute.

„Retor între retori, filosof între filosofi, preot pentru creștini înainte de hirotonie"

Un rol esential în educatia sa l-a avut si unchiul sau Grigorie de care s-a legat sufleteste. Grigorie va ajunge mai târziu episcop, el fiind acela care a calauzit primii pasi ai tânarului Vasile spre scoala din Cezareea Palestinei. Aici va ajunge în anul 342 sa învete alaturi de Sfântul Grigorie Teologul, cel care mai târziu îi va fi prieten apropiat. Imaginea Marelui Capadocian este pusa în lumina de catre Sfântul Grigorie; „El a fost retor între retori înainte de a primi catedra de sofist, filosof între filosofi înainte de a asculta lectii de filosofie, iar ceea ce este mai de seama, el a fost preot pentru crestini înainte de hirotonie". Vasile era considerat un geniu, caci cum altfel s-ar explica cuvintele colegului sau Grigorie? În afara de Grigorie, Sfântul Vasile cel Mare s-a apropiat si de alti doi colegi, Eusebiu si Ilarion, si acestia copii cu aleasa educatie crestina. Cu Eusebiu a legat o prietenie foarte strânsa. Mai târziu, în timpul scolii din Constantinopol, vor împarti aceeasi camera. Tot în Cezareea, Vasile îl va întâlni pe Sofronie, capadocian si el, care a urcat treptele ierarhiei de stat ajungând eparhul Constantinopolului. În cea de-a 272 epistola a sa, Vasile îi aminteste de prietenia pe care o legasera în anii de scoala din Cezareea, prietenie care, spune Vasile, a început „la vârsta dintâi" si a continuat pâna la batrânete.

A studiat la cele mai înalte școli ale timpului său

Dupa terminarea studiile din Cezareea în anul 347, Vasile a fost trimis, datorita bogatele cunostinte pe care le avea precum si istetimii sale, sa studieze la cele mai alese scoli ale timpului din Constantinopol si Atena, unde a avut dascali renumiti, precum învatatul Libaniu. Sufletul îi era ca un pamânt însetat. Avea în caracterul sau ceva din logica Sfântului Iustin Martirul si Filosoful, care, tânar fiind, încercase toate sistemele filosofice, audiind profesori pitagoreici, peripatetici, stoici si platonici, fara ca acestea sa-l departeze de adevar. Acest lucru îl va sublinia si Marele Vasile în omilia sa Catre tineri, atunci când îi îndeamna pe acestia sa fie asemenea albinelor care alearga la toate florile dar culeg doar polenul.

Ajuns în marea cetate a Constantinopolului, Vasile s-a grabit sa-l întâlneasca pe Libaniu. El era cel mai mare dascal al vremii, cel mai mare dintre retori. Conducerea scolii din Constantinopol îl silise sa paraseasca cetatea si sa-si deschida o scoala în Nicomidia, cetate bogata de pe malul Bosforului. Se pare ca Vasile mergea deseori în Nicomidia pentru a-l audia pe marele Libaniu. El va pastra mai târziu o bogata corespondenta cu acesta, aproape 25 de epistole, dintre care 13 sunt considerate autentice. Despre perioada petrecuta la Constantinopol nu exista foarte multe informatii istorice, se stie doar ca aici sfântul a ramas doar o scurta perioada de timp, si aceasta deoarece sofismul si oratoria, stiinte bazate pe filosofia enciclopedica nu l-au putut satisface pe tânarul cautator de adevar.

Prietenia cu Sfântul Grigorie Teologul

Din Constantinopol, Sfântul Vasile cel Mare a plecat la Atena (351) unde a devenit bun prieten cu Sfântul Grigorie Teologul pe care-l cunoscuse la scoala din Cezareea Palestinei. Sfântul Grigorie vorbeste despre anii petrecuti împreuna la Atena: „Ne-am descoperit unul altuia dorințele, a căror țintă comună era iubirea de întelepciune, viața cea lepădată de lume, și am fost unul pentru altul toate: și prieteni, și comeseni, și rudenii. Cu asemenea sentimente unul față de altul tindeam noi înainte, neavând ca ajutor decât pe Dumnezeu și iubirea noastră".

Drumul pe care mergeau cei doi tineri zi de zi cunoștea doar două direcții, Biserica și Școala: „Două căi ne erau cunoscute: cea dintâi desăvârșită ne ducea la sfintele noastre biserici și spre învățătorii de acolo, cealaltă, care nu era de aceeași vrednicie ca cea dintâi ne ducea la învățătorii științelor lumești", mărturisește Sfântul Grigorie Teologul.

Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieții monahale

În anul 355, Sfântul Vasile cel Mare părăsește Atena și se întoarce în patria natala, nemaigăsindu-l în viata pe tatăl său. La rugămintea capadocienilor el suplinește catedra de retorică a tatălui său. Totuși, Sfântul Vasile cel Mare nu se simțea împlinit, el știa că adevărata viață, „singurul mijloc de a ajunge la desăvârșire este aceasta; să-ti vinzi averea, să o împarți fraților săraci și, mai ales să nu te îngrijești de cele ale vieții acesteia și să nu fii legat cu sufletul de nimic din cele de aici".

Sfântul Vasile cel Mare considera că viața evanghelică autentică este lepădarea de lume, fie în mijlocul mulțimii oamenilor, fie în pustie. Pentru a lua pulsul vietii monahale din vremea sa, Sfântul Vasile cel Mare a facut dese incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt. „Si, într-adevar, spune el, pe multi am gasit în foame si în sete, în frig si în lipsa de haine, necrutându-si trupul si nevoind sa poarte câtusi de putin grija de el. Mirându-ma de aceasta si fericind viata unor asemenea barbati care arata în fapte ca poarta în trupul lor moartea lui Iisus, am dorit si eu sa ma fac, dupa cât îmi va fi cu putinta, urmator lor".

Sfântul Vasile cel Mare, întorcându-se din călătorie, a văzut cum călugării care viețuiau în singurătate, în pustiul Cezareei, erau mai de graba singurateci decât retrași. El a fost cel care i-a adunat pe acestia în locuri organizate, stabilind astfel o oarecare rânduiala. Nu după mult timp, în jurul său s-au adunat mulțime de ucenici, punându-se astfel temeliile primei comunități cenobitice în 358, pe malul râului Isis, lânga Neocezareea. Aici este vizitat de bunul său prieten Sfântul Grigorie și împreună redacteaza Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum sfântul concepe Regulile monahale mari și mici.

Sfântul Vasile cel Mare a fost și rămâne unul dintre marii părinți ai monahismului de tip chinovial.

În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preoției, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea.

A fost ales episcop al comunității din Cezareea Capadociei și exarh al Pontului, păstorind noua ani: din 370 și până în 379, când trece la Domnul pe data de 1 ianuarie.

Sfântului Vasile cel Mare - Dascal al operei filantropice

De la Sfântul Vasile cel Mare, Biserica a moștenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii și cuvântări, panegirice, Regulile monahale mari si mici, canoane si Liturghia ce-i poarta numele.

În Cezareea Capadociei a înființat instituții de asiștentă socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spitale pentru leproși.

SfântulVasile cel Mare, apărător al dreptei credințe

Sfântul Vasile cel Mare este un mare apărător al adevărului, apărând dreapta credință înaintea ereticilor care tăgăduiau Dumnezeirea Fiului conduși de Eunomiu (arieni) sau Dumnezeirea Sfântului Duh (pnevmatomahii sau adepții lui Macedonie). Activitatea sa apologetică nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea, iar în unele cazuri a fost pe nedrept acuzat de erezie. El a fost acuzat ca ar fi adus inovații în învățătura Bisericii. Ca raspuns la aceste acuzatii, Sfântul Vasile a scris tratatul Despre Duhul Sfânt, în care arată dumnezeirea și cinstirea Duhului cu Tatăl și cu Fiul, adică egalitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Pentru a stabili învățătura despre Duhul Sfânt, s-a întrunit sinodul de la Rimini, unde s-a semnat și o mărturisire de credință. În anul 364, împaratul Valens a urcat pe tronul Bizantului. Acesta era simpatizant al arianismului și i-a excomunicat pe toți episcopii ce semnaseră mărturisirea de la Rimini, însă Sfântul Vasile cel Mare a reușit să se mențină în scaun.

Sfântul Vasile cel Mare este prăznuit pe data de 1 ianuarie a fiecărui an, iar Liturghia care-i poartă numele se savârseste de zece ori pe an: în primele cinci Duminici ale Postului Mare, în Joia si Sâmbata Mare, în Ajunul Craciunului si al Bobotezei si pe 1 ianuarie, ziua de praznuire a Sfântului.

Sfântul Vasile cel Mare a avut rude pe teritoriul României de azi (Dacia carpato-danubiano-pontica) între care pe episcopul Bretanion al Tomisului și pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzău.

(Sinaxarul Sfintilor Capadocieni, Editura Cuvântul Vietii, Bucuresti, 2009)

Sursa: basilica.ro