Episcopia Giurgiului
Prea Sfintitul Parinte Dr. AMBROZIE - Intaiul Episcop al Giurgiului
Episcopia Giurgiului
Catedrala episcopală cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din municipul Giurgiu
Protoierii - Episcopia Giurgiului
Mănăstiri - Episcopia Giurgiului
Seminar
Noutăţi - Episcopia Giurgiului
Judeţul Giurgiu
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Contact Episcopia Giurgiului
Episcopul Administraţia Eparhială Catedrala Episcopală Protoierii Mănăstiri Invăţământ Teologic Noutăţi Giurgiu Opera Social Filantropică Activitate Culturală Muzeul Eparhial Legături Contact
           

 

Sectiune Media
Secţiune Media

 

Calendar Creştin-Ortodox
Calendarul Crestin Ortodox 2009

 

Sfanta Scriptura Biblia
Sfânta scriptură sau Biblia

 

Învăţătura
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

 

Patriarhia Romana
Site-ul oficial al Patriarhiei Române

 

Untitled Document

16 OCTOMBRIE, BISERICA ORTODOXĂ ÎL PRĂZNUIEȘTE PE SFÂNTUL MUCENIC LONGHIN SUTAŞUL



Biserica Ortodoxă îi sărbătorește în ziua de 16 octombrie pe Sfântul Mucenic Longhin Sutașul și pe Sfântul Mucenic Domnin.


Sfântul Mucenic Longhin a fost un centurion din armata romană, căruia Pilat din Pont, procuratorul Palestinei, i-a încredințat comanda convoiului, păstrarea ordinii și împlinirea pedepsei Răstignirii Mântuitorului Iisus Hritos. Tot lui i s-a poruncit să păzească Mormântul Domnului cu soldații din garnizoana sa. Longhin era un om cinstit, cu suflet bun și milos. Când Mântuitorul Iisus Hristos nu a mai putut susține greutatea crucii, el a fost cel care i-a zis lui Simon din Cirene: 'să-I ducă crucea' (Matei 27, 32). El a fost de față când 'îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei' (Matei 28, 2-4), iar după Înviere, el a fost cel care a spus lui Pilat minunea ce a avut loc. Longhin Sutașul nu a vrut să primească arginții cărturarilor și arhiereilor pentru ca unii din soldații săi să spună: 'ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam' (Matei 28, 13).


El era încredințat de adevărul dumnezeirii și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Aflând că din această cauză arhiereii și cărturarii vor să îl omoare, și-a lăsat averea și a luat cu el doi soldați care aveau și ei credință în Domnul nostru Iisus Hristos și au primit botezul de la Sfinții Apostoli. Au părăsit, apoi, Ierusalimul și s-au dus în Capadocia, țara de origine a lui Longhin, unde au propovăduit Cuvântul Domnului. Arhiereii l-au îndemnat pe Pilat să spună împăratului Tiberiu (14-37) că Longhin și cei doi prieteni ai săi au părăsit serviciul militar și propovăduiesc alt împărat. Astfel, Longhin și cei doi prieteni ai săi au fost osândiți la moarte, din porunca lui Tiberiu, fără judecată, fiind considerați trădători și dușmani ai Cezarului. Longhin a primit pe soldații trimiși de Pilat în casa sa și le-a mărturisit că el este cel căutat, iar cei doi prieteni ai săi vor ajunge în curând. S-a îmbrăcat în haină albă, după care a arătat soldaților un loc pe un deal din apropiere unde să fie îngropați și-au plecat capul spre tăiere. Soldații au luat cu ei capul lui Longhin pentru a-l arăta la Ierusalim, unde Pilat a poruncit să fie aruncat afară din oraș. Soldații l-au ascuns în locul unde se aruncau gunoaiele.


Aflarea capului său s-a făcut prin suferința unei femei oarbe din Capadocia care nu găsise tămăduire la doctorii din Ierusalim, singura ei 'lumină' fiind singurul copil pe care îl avea. Femeia s-a închinat la Sfântul Mormânt, sperând în minunea tămăduirii, însă încercare și mai mare vine asupra ei prin moartea singurului copil. Atunci, Sfântul Longhin i se arată noaptea în somn, îndemnând-o să caute capul lui în mormanul de gunoi. A doua zi, femeia a cerut să fie dusă în locul unde se afla mult gunoi și acolo a găsit capul Sfântului Mucenic Longhin și imediat și-a recăpătat vederea. Noaptea i s-a arătat, din nou, Sfântul Mucenic Longhin împreună cu fiul ei și bucurându-se a pus capul Sfântului și trupul fiului ei într-o raclă și s-a întors în Capadocia unde a zidit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic Longhin.





Site realizat şi administrat de Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Episcopul | Administraţia Eparhială | Catedrala Episcopală | Protoierii | Mănăstiri | Invăţământ Teologic | Noutăţi | Giurgiu | Opera Social Filantropică | Activitate Culturală | Muzeul Eparhial | Legături | Contact | Prima pagină
  Nr. vizitatori: 11566,
Copyright Episcopia Giurgiului - Biserica Ortodoxă Română