SFÂNTUL AMBROZIE AL MEDIOLANULUI APĂRĂTORUL ORTODOXIEI ÎN APUS

În fiecare an, în ziua de 7 decembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sf. Ier. Ambrozie al Mediolanului.

Încă de la începutul episcopatului său, Sfântul Ambrozie intră în legătură cu Sfântul Vasile cel Mare, care era cunoscut și în Apus, mai ales prin corespondența pe care o purta cu Bisericile occidentale din Italia și Galia și prin activitatea lui împotriva arianismului.

Acest sfânt s-a distins prin lucrarea sa de apărare îndârjită a dreptei credințe în vremea când arianismul și alte eresuri bântuiau lumea creștină.

Scrisorile Sfântului Ambrozie către Sfântul Vasile nu s-au păstrat, însă s-a păstrat o scrisoare de răspuns a Sfântului Vasile cel Mare, în care îl felicita pe Sfântul Ambrozie pentru alegerea sa ca episcop al cetății Mediolan (Milano de azi) și în același timp îl îndemna la păstrarea dreptei credințe moștenite de la Sfinții Părinți. Această scrisoare a însoțit moaștele Sfântului Dionisie, fost episcop de Mediolanum înaintea arianului Auxențiu, episcop ce l-a precedat în scaun pe Sfântul Ambrozie.

Moaștele au fost aduse, la cererea Sfântului Ambrozie, din Cezareea Capadociei unde fusese exilat, la Mediolanum. Din această scrisoare se vede în mod clar atitudinea de apărare a credinței niceene în fața atacurilor ariene, încă din primele luni ale episcopatului Sfântului Ambrozie, atitudine întărită de cererea moaștelor Sfântului Dionisie.

Scaunul episcopal de la Mediolanum

Importanța scaunului episcopal de Mediolanum îi permitea supravegherea vieții religioase și din Ilyricul Occidental. În anul 376, trecând la cele veșnice episcopul Germinius de Sirmium, se impunea alegerea unui episcop ortodox, întrucât poziția oficială a curții imperiale, reprezentată de împărăteasa Iustina, era de a susține alegerea unui episcop arian. Pentru a se evita alegerea unui episcop arian și a se asigura astfel alegerea în liniște a ierarhului ortodox Anemius, Sfântul Ambrozie s-a dus la Sirmium. La hirotonia întru arhiereu a lui Anemius a slujit însuși Sfântul Ambrozie, împreună cu alți ierarhi ortodocși.

Doi ani mai târziu, Sfântul Ambrozie a mers din nou la Sirmium pentru a pregăti, împreună cu episcopul Anemius, Sinodul care a avut loc în iulie 378. Tot aici s-a întâlnit cu împăratul Grațian, care dorea să se informeze și el asupra arianismului. Sinodul ortodox de la Sirmium din iulie 378 a urmărit nu numai nimicirea ultimelor resturi ariene în provinciile romane sud-dunărene ale Imperiului Roman, ci și combaterea ereziei macedonienilor, care negau dumnezeirea Sfântului Duh și consubstanțialitatea Lui cu Tatăl și cu Fiul.

Împăratul Grațian a publicat un edict de toleranță, prin care a lăsat fiecăruia libertatea să urmeze religia dorită, cu excepția maniheilor, a eunomienilor, a arienilor extremiști și a fotinienilor, continuatorii doctrinei ereziarhului Fotin de Sirmium. Actul de toleranță al împăratului Grațian nu a durat mult căci printr-un nou edict, publicat la 3 august 379, Grațian a anulat prevederile edictului din 378 de la Sirmium. La 22 aprilie 380, Grațian a semnat, în drum spre Mediolanum, un nou edict, prin care a reînnoit interzicerea ereziei ariene și a ordonat închiderea și confiscarea lăcașurilor de cult ale ereticilor arieni.

Este sigur că noua orientare a împăratului Grațian se datorește influenței Sfântului Ambrozie care a scris în 378, răspunzând dorinței împăratului, primele două cărți din lucrarea "Despre credință", pe care a completat-o în 380 cu alte trei cărți, iar în 381, lucrarea "Despre Sfântul Duh", în care combate erezia pnevmatomahilor.

Sinodul de la Aquileia

Începând cu luna martie 381, împăratul Grațian și-a stabilit reședința la Mediolanum. Se proiecta atunci convocarea unui sinod al întregii creștinătăți. Episcopul Mediolanului a reușit să convingă pe împăratul Grațian să modifice planul convocării unui sinod, la care ar fi trebuit să participe episcopii întregii Biserici atât din Răsărit, cât și din Apus.

Scrisoarea sinodală Binecuvântat fie Dumnezeu, redactată la sfârșitul Sinodului de la Aquileia, oferă unele informații despre aceste lucruri. Pentru judecarea episcopilor eretici, Palladius și Secundian, se spune în scrisoarea sinodală, "din pricina cărora romanii din cele mai îndepărtate părți ale lumii cereau să se adune sinodul. Iată că nici unul, fie el chiar încărcat de anii bătrâneții, respectabil prin părul său alb, nu a pregetat să vină" .

Rescriptul împăratului Grațian, pentru convocarea Sinodului din Aquileia, adresat prefectului pretoriului Syagrius, citit la deschiderea sesiunii Sinodului, în ziua de 3 septembrie 381, de diaconul Sabinian, a fost redactat cu ocazia Paștilor din acel an, în urma unei întrevederi a împăratului Grațian cu Sfântul Ambrozie.

Prin acest rescript, Grațian a făcut cunoscut episcopilor Bisericii că Sinodul de la Aquileia e convocat pentru ca ei să nu se mai certe cu privire la dogme și învățătura Bisericii, ci să rezolve între ei orice neînțelegere doctrinară.

Sinodul italo-ilyrian din Aquileia s-a deschis oficial la 3 septembrie 381, participând 35 de delegați, în majoritatea lor episcopi. A prezidat episcopul locului, Valerian, asistat de Sfântul Ambrozie și Eusebiu de Bolonia. Conducerea efectivă a dezbaterilor a avut-o Sfântul Ambrozie. Cei doi episcopi arieni, Palladius și Secundian, au fost anatematizați, împreună cu preotul arian Attalos din Noric.

Din Imperiul Roman de Răsărit nu a venit la Sinodul din Aquileia nici un episcop, întrucât episcopii orientali și cei din dioceza Tracia și Ilyricul răsăritean participau la Sinodul II Ecumenic, convocat de împăratul Teodosie cel Mare, care s-a ținut la Constantinopol în primăvara și vara anului 381.

Împărăteasa Iustina, protectoare a arienilor

Deși prin sinoadele de la Constantinopol și Aquileia s-a pus capăt ereziei ariene, Sfântul Ambrozie s-a confruntat și după această dată cu reprezentanți sau susținători ai arianismului. El a trebuit să protesteze față de decizia împărătesei Iustina de a pune la dispoziția arienilor o biserică din afara zidurilor orașului (Teodoret de Cir, "Istoria bisericească").

Chemat să trateze cedarea bisericii în primăvara anului 385, Sfântul Ambrozie a fost susținut de populația orașului aflată în fața palatului imperial. Umilința suferită de împărăteasa Iustina fusese prea mare pentru ca aceasta să fie dispusă să o uite.

La începutul anului 386, i s-a cerut Sfântului Ambrozie să predea biserica mare din Mediolanum episcopului Mercurinus. Credincioșii împreună cu Sfântul Ambrozie au refuzat să elibereze biserica și să o cedeze arienilor. Atunci, pentru a-i încuraja pe creștinii aflați în apărarea propriei biserici și, în același timp, pentru a confirma dreapta credință, Sfântul Ambrozie a compus câteva imnuri, în metru foarte simplu și ușor de cântat.

Între anii 381 și 382, Sfântul Ambrozie scrie lucrarea "Despre Taina Întrupării Domnului", îndreptată împotriva ereziei hristologice a lui Apolinarie.

Toate aceste fapte dovedesc că Sfântul Ambrozie s-a ostenit necontenit pentru ocrotirea unității și păcii în Ortodoxie și pentru păstrarea neștirbită a dreptei credințe în Apus, așa cum se mărturisește și într-un condac din Acatistul Sfântului Ambrozie, unde este numit "stea de Dumnezeu trimisă asupra pământului Bisericii", care a alungat "cu lumina învățăturii și a vieții sale ceața eresurilor".

Prețuit de Sfântul Vasile cel Mare

Din anul 374 până în anul 397, Sfântul Ambrozie (339-397) a fost episcop al cetății Mediolanum. În toată această perioadă, autoritatea sa în Biserica Apuseană a crescut progresiv, atrăgând totodată după sine o considerabilă influență în domeniul Statului.

Era recunoscut ca Sfânt Părinte, încă din timpul vieții și chiar personalități răsăritene, precum Ascholius al Tesalonicului sau Sfântul Vasile cel Mare, i-au arătat o prețuire deosebită.