Episcopia Giurgiului
Prea Sfintitul Parinte Dr. AMBROZIE - Intaiul Episcop al Giurgiului
Episcopia Giurgiului
Catedrala episcopală cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din municipul Giurgiu
Protoierii - Episcopia Giurgiului
Mănăstiri - Episcopia Giurgiului
Seminar
Noutăţi - Episcopia Giurgiului
Judeţul Giurgiu
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Contact Episcopia Giurgiului
Episcopul Administraţia Eparhială Catedrala Episcopală Protoierii Mănăstiri Invăţământ Teologic Noutăţi Giurgiu Opera Social Filantropică Activitate Culturală Muzeul Eparhial Legături Contact
           

 

Sectiune Media
Secţiune Media

 

Calendar Creştin-Ortodox
Calendarul Crestin Ortodox 2009

 

Sfanta Scriptura Biblia
Sfânta scriptură sau Biblia

 

Învăţătura
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

 

Patriarhia Romana
Site-ul oficial al Patriarhiei Române

 

Untitled Document

BISERICA ORTODOXĂ ÎL SĂRBĂTOREŞTE ASTĂZI PE SF. IER. DOSOFTEI




Sfântul Ierarh Dosoftei, pe care Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește astăzi, s-a născut în anul 1624 la Suceava, în familia de binecredincioși, români de neam, Barilă.

Având o inteligență deosebită, a studiat foarte mult. În monahism a intrat la Mănăstirea Probota în anul 1649, ajungând duhovnic și egumen aici. Apoi, este ales Episcop la Huși în 1658, peste un an la Roman, iar în 1671 Mitropolit al Moldovei.

Blând și smerit, Dosoftei uimea pe toți prin înțelepciunea și bunătatea sa. A dăruit Bisericii și neamului românesc lucrări de mare valoare, dintre care amintim „Psaltirea în versuri" și „Viața și petrecerea sfinților".


În 1673 a pribegit în Polonia, dar peste doi ani a fost repus pe scaunul mitropolitan. A fost luat ostatic în 1686 de regele polon Ian Sobieski, alături de multe odoare și bogății, printre care și moaștele Sfântului Ioan cel Nou. De aici și-a continuat activitatea cărturărească, aplanând conflictul teologic privind epicleza euharistică.


Departe de țară, a plecat la Domnul în anul 1693.

Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului" din Jolkiew, astăzi în Ucraina. Pătimind încercări și multe necazuri în această viață trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie și fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!


RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH DOSOFTEI, MITROPOLITUL MOLDOVEI

„O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocroteacă pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin".





Site realizat şi administrat de Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Episcopul | Administraţia Eparhială | Catedrala Episcopală | Protoierii | Mănăstiri | Invăţământ Teologic | Noutăţi | Giurgiu | Opera Social Filantropică | Activitate Culturală | Muzeul Eparhial | Legături | Contact | Prima pagină
  Nr. vizitatori: 10261,
Copyright Episcopia Giurgiului - Biserica Ortodoxă Română