VIAȚA ȘI MINUNILE SFINTEI MC. PARASCHEVI

Sfânta Paraschevi Romana s-a născut într-un sat din apropiere de orașul Roma în vremea domniei împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.). Părinții ei, pe nume Agatonic (sau Agaton) și Politeia, creștini evlavioși, s-au rugat cu stăruință pentru a avea un copil, iar Dumnezeu le-a auzit rugăciunile. Părinții sfintei cinsteau cu deosebire ziua de vineri, în care a pătimit Domnul nostru Iisus Hristos, și întrucât sfânta s-a născut intr-o zi de vineri, părinții i-au dat numele de Parascheva, care este numele zilei de vineri în limba greacă (gr. "paraskevi") dar care, în sens literal, înseamnă și "pregătire".

Sfânta Parascheva a primit o educație aleasă, fiind instruită atât de dascăli păgâni cât și creștini. Cunoștea deosebit de bine filosofia vremii. Întărindu-se în credința creștină, vorbea adeseori cu alte femei despre învățătura creștină, încercând să le întărească credința în noua religie.

Parascheva fiind atât de frumoasă, bine educată și bogată, multe familii de neam ales și-o doreau drept soție pentru fiii lor. Blândețea și bunăvoința ei o făceau cu atât mai atrăgătoare. Dar, întrucât ea își alesese un scop mai înalt în viață, Sfânta Parascheva a refuzat toate cererile în căsătorie.

Când a ajuns la vârsta de 20 de ani, părinții ei au murit, lăsând-o ca singură moștenitoare a averilor familiei. Sfânta Parascheva nu a voit să păstreze doar pentru ea aceste averi, ci, râvnind să urmeze deplin calea lui Hristos, și-a vândut toate averile, folosind banii pentru a alina suferințele oamenilor. O parte a banilor a pus-o deoparte pentru a asigura traiul unei comunități de evlavioase fecioare creștine, care trăiau laolaltă, ca mai târziu în viața mănăstirilor de obște. Acestea trăiau laolaltă, se rugau, posteau și îi ajutau pe cei din nevoi. Le propovăduiau calea mântuirii în Hristos în primul rând femeilor evreice și păgâne. Sfânta Parascheva a părăsit Roma la vârsta de 30 de ani și, pornind în misiune, a trecut prin multe orașe și sate.

Propovăduirea ei se făcea într-o vreme în care evreii și romanii îi persecutau pe creștini cu mare îndârjire. În vremea aceea, la Roma era împărat Antoninus Pius (138-161 d. Hr.), care nu îi executa pe creștini fără judecată, ci încerca să îi ocrotească de furia celor porniți împotriva lor.

Creștinii nu puteau fi judecați decât dacă un cetățean depunea o plângere oficială împotriva lor. Dar împăratul a trebuit să abroge această lege, întrucât creștinii erau considerați vinovați de multe din nenorocirile care loviseră Roma în acea vreme.

Învățată, cu darul vorbirii și tare în credință, Parascheva propovăduia învățătura creștină cetățenilor romani, îndemnându-i să se întoarcă de la idolatrie la credința în Hristos, și mulți o ascultau. După o vreme, împăratul a auzit despre lucrarea misionară a sfintei. La întoarcerea ei la Roma, s-au primit mai multe denunțuri pe numele ei, iar împăratul a poruncit ca sfânta să fie chemată la palat pentru cercetarea plângerilor. Atras de frumusețea și de smerenia ei, împăratul a încercat mai întâi să o ademenească, cu cuvinte frumoase, să renunțe la credința ei creștină, ajungând chiar până la a-i făgădui să o ia de soție și să o facă împărăteasă, însă Parascheva nu s-a lăsat ademenită nici de cuvintele frumoase, nici de amenințări.

Atunci împăratul a poruncit gărzilor să așeze pe capul sfintei o cască de fier încins, însă Sfânta a primit fără teamă pedeapsa și nu s-a înspăimântat, iar fierul încins nu a putut-o arde, și mulți dintre cei care au văzut atunci minunea s-au convertit la credința creștină. Fiind aruncată în închisoare, sfânta s-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu să îi dea putere ca să rabde amenințările și chinurile care i se pregăteau.

Mai întâi, împăratul a poruncit ca sfânta să fie spânzurată de păr, iar mâinile și brațele i-au fost arse cu torțele. Sfânta era în mare suferință, însă nu a cedat în fața durerii. Atunci, împăratul a poruncit să fie pregătită o căldare mare cu ulei și smoală, încinse la foc, și a poruncit ca sfânta să fie aruncată în căldarea încinsă. Dar sfânta, rugându-se mereu Domnului, a stat în căldarea cu smoală și ulei încins ca într-o baie răcoroasă, prin minune dumnezeiască.

Crezând că sfânta prin vrăjitorie făcuse să se răcească conținutul cazanului, împăratul, mânios, s-a apropiat de acesta, dar a fost pe dată orbit de aburii încinși și de fumul care se răspândeau în jurul acestuia. Împăratul i-a cerut sfintei să îl vindece atunci de orbirea lui, și la rugăciunile ei, acesta și-a recăpătat vederea. În amintirea acestui episod, creștinii aveau să o cunoască și să o cinstească până în zilele noastre pe sfânta Parascheva Romana drept vindecătoare a bolilor de ochi. Cutremurat de această minune, el a eliberat-o pe sfânta Parascheva și i-a îngăduit să își continue propovăduirea prin imperiu, punând capăt persecuțiilor împotriva creștinilor în întregul Imperiu roman. Potrivit unor relatări, împăratul s-ar fi convertit și el, împreună cu toată casa lui, la creștinism. Dar perioada de pace a fost scurtă. După moartea împăratului Antoninus în 161, în imperiu a izbucnit o epidemie de ciumă, pe care romanii au pus-o pe seama zeilor lor păgâni, pe care îi credeau mânioși pentru toleranța arătată creștinismului. În vremea domniei urmașului lui Antoninus, împăratul Marcus Aurelius (161-180 d.Hr.), legislația cu privire la "necredincioși" (adică la cei care nu credeau în zeii păgâni) s-a schimbat din nou, și persecuțiile împotriva creștinilor au reînceput.

În ciuda primejdiilor, Parascheva și-a continuat călătoriile misionare, propovăduind Evanghelia prin toate locurile pe unde călătorea. Într-unul din orașele prin care a trecut, guvernatorul orașului, pe nume Asclepios, potrivit poruncii împăratului Aureliu, a poruncit ca sfânta să fie arestată. La cererea ei, sfânta a fost dusă în templul zeului Apollo, păgânii crezând că sfânta cedase și că era gata să aducă jertfe acestuia. Dar, ajunsă acolo, sfânta s-a rugat lui Domnului Hristos, Care a făcut ca statuile din templu să se prăbușească pe loc. Parascheva a fost din nou supusă la numeroase chinuri, pe care le-a răbdat fără să se abată de la credința ei. A fost apoi aruncată într-o groapă cu șerpi mari. Sfânta însă a făcut semnul crucii asupra șerpilor, iar aceștia au murit pe loc. Asclepios, care auzise despre celelalte minuni ale sfintei și văzând încă altele și-a dat seama că sfânta Parascheva era ocrotită de puterea lui Dumnezeu și a poruncit să fie eliberată, mărturisind și el, dimpreună cu toată curtea lui, credința cea adevărată.

Plecând sfânta mai departe, a fost arestată într-un alt oraș de guvernatorul local, pe nume Tarasie. Acesta a pus ca sfânta să fie bătută crunt. Apoi a aruncat-o în închisoare, poruncind să i se așeze pe piept o piatră grea. Sfânta Parascheva s-a rugat însă lui Dumnezeu să o întărească, pentru a putea răbda chinurile care o mai așteptau. În zilele care au urmat, a fost torturată în fel și chip și, pentru că nu a primit să părăsească credința creștină, a fost condamnată la moarte prin decapitare. Potrivit obiceiului romanilor, i s-a îngăduit o singură dorință înainte de moarte, iar ea a cerut să fie lăsată singură ca să se mai roage o singură dată. După ce s-a rugat fierbinte, încredințându-se în mâinile Domnului Hristos pe care Îl propovăduise și Îl slujise întreaga ei viață, Parascheva s-a încredințat soldaților, care i-au tăiat capul.

La mai multă vreme după moartea sfintei, moaștele sale au fost duse la Constantinopol, unde sunt cinstite de credincioși până în ziua de astăzi. Sfânta Parascheva a făcut și face până în zilele noastre multe minuni pentru cei care i se roagă cu credință. Se spune că, doar atingându-se de puțin pământ de la mormântul ei, ologii puteau merge, cei îndrăciți căpătau vindecare, iar femeile sterpe până atunci erau binecuvântate cu copii. Sfânta este cinstită în mod deosebit ca vindecătoare a bolilor de ochi, în amintirea minunii pe care a făcut-o chiar pentru chinuitorul ei, împăratul Antoninus Pius.

Sfânta și slăvita muceniță fecioară Parascheva Romana (sau Paraschevi) a fost arestată în vremea împăratului roman Antoninus Pius (138-161 d.Hr.) pentru că refuzase să se închine idolilor, potrivit religiei păgâne a statului roman.

După ce a îndurat multe chinuri, a fost până la urmă eliberată de împărat, însă a continuat să Îl mărturisească pe Hristos. A fost prinsă din nou, supusă la chinuri și i s-a tăiat capul în vremea guvernatorului roman Tarasie în anul 180. Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe 26 iulie și uneori și pe 9 noiembrie.

Minunile Sfintei Paraschevi

O femeie a mărturisit că în Grecia i-a fost dat să întâlnească o grecoaică de la care a aflat următoarea întâmplare minunată, prin care trecuse sora ei. Provenea din sudul Greciei dintr-o familie numeroasă, iar de pe când era foarte mică una dintre surorile ei s-a îmbolnăvit de poliomelita, în urma căreia s-a ales cu un picior neputincios.

Pe măsură ce înainta în vârstă defectul ei devenea din ce în ce mai evident , fapt ce îi provoca mamei lor mare mâhnire. Într-o bună zi , capul familiei a propus ca toți să meargă într-un pelerinaj ca să se închine la moaștele Sfintei Paraschevi și să ia apa de la izvorul cesteia, de la mănăstirea aflată în apropierea orașului Tesalonic.

Sfânta Paraschevi este o cuvioasă mucenița pe care Dumnezeu a învrednicit-o cu darul tămăduirii.

Dragostea nemărginită față de Dumnezeu și smerenia îi slujeau drept podoabe sufletești într-o măsură atât de mare, încât se spune că atunci când oamenii îi cereau să le spună cum o cheamă, răspundea ca numele ei nu avea însemnătate, și ca singurul nume pe care aceștia ar trebui să îl cunoască și să îl aibe veșnic pe buze era cel al Domnului nostru Iisus Hristos.

Mai apoi își încununa tămăduirea trupească cu o învățătură duhovnicească, spunându-le Simbolul Credinței și talcuindu-l verset cu verset.

Înainte de acest pelerinaj, întreaga familie s-a pregătit sufletește cu post aspru vreme de câteva săptămâni. Apoi au pornit la drum într-o căruță trasă de cai și au ajuns la manstire după câteva zile. S-au închinat cu evlavie înaintea raclei Sfintei Paraschevi, cerându-i cu credința caldă mijlocire în necazul ce îi apăsa.

În timp ce se rugau, mama copilei a văzut-o pe Sfânta, ieșind din altar pe una dintre ușile diaconești.

S-a îndreptat ușor către fetița și , neatingându-i piciorul, doar și-a mișcat mâna în sus și în jos, deasupra mădularului beteag. Sub mâna sfintei, piciorul copilei s-a înzdrăvenit, și arata ca cel sănătos.

Biata mamă a izbucnit în lacrimi de bucurie, văzându-și copila tămăduită, și a povestit și celorlalți cele pe care le văzuse. După aceasta, s-au întors acasă cu toții mulțumindu-i lui Dumnezeu, Care este minuant întru sfinții Săi.

Dumnezeu Însuși este Cel care lucrează minunile, însă dorește ca oamenii să Îi slujească drept co-lucratori.

Astfel , în parabola înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, Hristos este cel care a înfăptuit minunea, însă ucenicii au jucat și ei un rol însemnat prin faptul că au cerut și au împărțit pâinile înmulțite.

Sfinții Îl preamăresc pe Dumnezeu prin viețile lor, iar în schimb, Dumnezeu, îi preamărește, făcându-i co-lucratori ale minunatelor Sale fapte.

După cum spunea un episcop ortodox, sfinții sunt precum vitraliile care au fost curățite, ca soarele dumnezeiesc să strălucească prin ele.

Asemenea lor, putem și noi să dobândim sfințenia, căci și noi am fost creați după chipul lui Dumnezeu; doar că trebuie să curățăm funinginea și murdăria de pe ferestrele sufletelor noastre. "

Vindecă ochii regelui

Arestată și adusă înaintea regelui, acesta a rămas surprins de frumusețea ei. Chiar a încercat să o atragă prin măguliri, spunând: „Dacă te lași convinsă de cuvintele mele și accepți să aduci sacrificii idolilor, vei primi multe bogății, dar dacă te încăpățânezi, să știi că vei avea multe de suferit". Însă sfânta i-a răspuns cu bărbăție: "Nu mă voi lepăda niciodată de preablândul meu Iisus Hristos și nici un chin nu va putea să mă despartă de dragostea Lui. Căci El a zis: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții". Cât despre idolii voștri, care nu au făcut nici cerul, nici pământul, ei vor dispărea de pe pământ și de sub cer". Atunci mânia regelui se înflăcără și dădu ordin soldaților să pună pe capul sfintei o cască de fier înroșit în foc. Acoperită de rouă, precum cei Trei Tineri din cuptor, Sfânta Parascheva nu simți nici o suferință. După ce i-au fost smulși sânii, fu aruncată în închisoare, cu o piatră grea pusă pe piept, dar fu vindecată de un înger ce și-a făcut apariția dintr-un mare cutremur. Constatând minunea, 70 de soldați din garnizoană s-au convertit și au fost imediat executați din ordinul tiranului, care o aduse din nou înaintea lui pe Parascheva.

Repetându-și înflăcărata mărturie de credință, sfânta fu aruncată într-un cazan de cupru și bronz umplut cu plumb incandescent. Dar și acolo, trupul său - care primise prin asceză și feciorie arvuna cinstirii vieții viitoare - rămase neatins. Crezând că amestecul nu era cu adevărat arzător, tiranul se apropie și fu orbit de văpaie. Sub efectul durerii își dădu seama de greșeala să și începu să strige: "Fie-ți milă de mine, slujitoare a adevăratului Dumnezeu și redă-mi lumina ochilor și voi crede în Dumnezeul pe care îl propovăduiești". La rugăciunea sfintei el nu numai că își regăsi vederea, ci primi și lumina credinței, fiind botezat împreună cu toți cei apropiați lui.

Pătimirea muceniței

Eliberată, Sfânta Parascheva părăsi ținutul pentru a-și continua misiunea. Pe când se afla într-un oraș condus de un oarecare Asclepios și propovăduia pe Hristos, fu arestată și adusă în fața tribunalului. La întrebarea lui Asclepios care îi ceru să își spună numele, sfânta se închină cu semnul Sfintei Cruci și declară că era slujitoarea lui Hristos, Făcătorul cerului și al pământului, Care s-a dat Crucii și morții pentru mântuirea noastră și Care va reveni cu mărire să judece viii și morții. Crudul conducător dădu ordin să fie bătută cu vergile, dar sfânta continuă să îl slăvească pe Dumnezeu, cu privirea întoarsă spre cer, iar când Asclepios îi întrerupse pe călăi pentru a-i cere să aducă sacrificiu idolilor, ea îl scuipă în față cu dispreț. Ieșindu-și din fire, el ceru să fie biciuită până la os. Dar după o noapte petrecută la închisoare, soldații o găsiră a doua zi nevătămată.

Rugându-i să fie dusă la Templul lui Apolo, păgânii s-au bucurat, crezând că acceptă să aducă sacrificii idolilor. Când însă - după ce se rugase îndelung - își făcu semnul Crucii, idolii se sfărâmară cu zgomot mare, iar poporul strigă: „Mare este Dumnezeul creștinilor!", iar preoții idolilor, cuprinși de furie, au cerut regelui să sfârșească cu ea. Fu aruncată în fosa unde, prin rugăciune, provocă moartea reptilelor. Constatând că toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepios o trimise la guvernatorul Tarasie.

Dar cum prin chemarea Numelui lui Hristos ea îi vindecă pe toți bolnavii care erau aduși la ea, acesta ceru să fie adusă înaintea lui și o acuză de vrăjitorie, dând ordin să fie aruncată într-o fosă urât mirositoare, plină de animale veninoase. Prin semnul Sfintei Cruci, această cloacă deveni asemeni unei pajiști înmiresmate, iar sfânta, ocrotită de un înger, rămase nevătămată la toate celelalte chinuri la care a fost supusă.

De aceea, nemaiputându-și conteni mânia, Tarasie ordonă călăilor săi să taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Căzând în genunchi, Parascheva se rugă cu lacrimi, încredințându-și sufletul viteaz Mirelui său Hristos și îi ceru să ierte păcatele celor care aveau să-L cinstească.

De atunci, părți din moaștele sale, împrăștiate în sfintele biserici, nu au încetat să înfăptuiască nenumărate vindecări, în special pentru cei bolnavi de ochi (În Episcopia Giurgiului, Catedrala „Adormirea Maicii Domnului" din orașul Bolintin Vale adăpostește o părticică din Sfintele Moaște ale Sfinei Paraschevi) .

Viața și pătimirea Sfintei Parascheva Romană a fost scrisă de Ioan de Eubeea în secolul al VIII-lea.