SFÂNTUL DIONISIE EXIGUUL

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit)

În afară de Sfântul Ioan Casian, o a doua mare personalitate din rândurile monahale care s-a făcut cunoscută pe plan internațional, a fost Dionisie Exiguul.

El a atras atenția multor cercetători care l-au numit "erudit daco-roman", sau "Dionisie Romanul, o podoabă a Bisericii noastre strămoșești". S-a născut în Scythia Minor între anii 460-470 și a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550.

La fel ca și Sfântul Ioan Casian, el s-a format în școlile și mănăstirile din Dobrogea, după metode școlare și duhovnicești asemănătoare. A intrat de tânăr în mănăstire ca și Sfântul ioan Casian, a ajuns în Orient pentru a cunoaște mediul monahal din aceste părți, dar din cauza răspândirii monofizitismului, a rămas puțină vreme acolo și a plecat la Constantinopol unde rămâne o vreme greu de precizat; de acolo se duce, spre sfârșitul anului 496, la Roma, la chemarea papei Ghelasie, care avea nevoie de traducători din greacă în latină. În Italia a ramas-pana la sfârșitul vieții lucrând în timpul păstoririi a zece papi.

Dionisie Exiguul

În mănăstire sau școală, Dionisie a avut printre îndrumători și pe Petra, devenit, către sfârșitul secolului V, episcop al Tomisului și căruia îi scrie cu recunoștință din Italia, adresându-i-se: "Domino beatissimo patri, Petro episcopo", apoi: "mi-aduc aminte de binefacerile voastre, venerabile părinte și podoaba aleasă a învățătorilor lui Hristos și am mereu înaintea ochilor minții râvna sfântă pentru hrană duhovnicească pe care o cheltuiați cu mine când eram copil, râvna pe care nici spațiul nici timpul nu o pot uita; vă rog să primiți o mulțumire pe care știu că nu pot să v-o dau la înălțimea cuvenită".

Din îndepărtata Italie, Dionisie își aduce aminte cu dor de pământul țării sale și de oamenii locului, la fel ca și predecesorul său, Casian: „Poate este un lucru nou celor neștiutori, că Scythia, care se arata îngrozitoare prin frig și în același timp prin barbari, a crescut bărbați plini de căldură și minunați prin blândețea moravurilor. Că lucrul sta așa, eu îl știu nu numai printr-o cunoaștere din naștere, ci mi l-a arătat și experiență. Se știe că acolo (în Scythia Minor), într-o comunitate pământească deschisă (exposita terrenă congregatione) am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin taina botezului și am fost învrednicit să văd viața cerească în trap fragil a preafericiților Părinți (călugări), cu care acea regiune se mândrește că de o rodire duhovnicească deosebită".

Din textul de mai sus reiese largă dezvoltare a monahismului în Dobrogea în vremea în care trăia Dionisie și că printre „bărbații plini de căldură și minunați prin bunătatea moravurilor" și-a făcut ucenicia și el la vârstă tânără ("în came fragili"). Mediul în care s-a format Dionisie este acela al "călugărilor sciți", cu care a rămas în legătură și i-a sprijinit atunci când se afla în Italia.

Dionisie a fost, ca și Sfântul Casian, bine instruit în școală și mănăstire, încât a devenit un reputat cunoscător al limbilor latină și greacă, de aceea este invitat să meargă la Roma de către papa Ghelasie (492-496).

În activitatea pe care o depune în Italia, vedem că în afară de traduceri a fost și profesor la o "Academie" din Vivarium (în Calabria, sudul Italiei), întemeiată de Casiodor și unde a predat Dialectica. Pregătirea lui teologică și filosofică trebuie să fi fost de asemenea bună, fiindcă altfel nu putea realiza traduceri din marii Părinți ai Bisericii. Avea bune cunoștințe de astronomie așa cum a dovedit în lucrările sale de cronologie bisericească, inițiind pentru prima oară era creștină, adică numărarea anilor de la nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, nu de la împăratul persecutor Diocletian, cum era până atunci. O observație preliminară la această activitate se cuvine să fie dată, și anume că traducerile sale nu s-au limitat la redarea fidelă a textului dintr-o limbă în alta, ci ele au fost deseori însoțite de prefețe lămuritoare, note și comentarii.

a) Traduceri din Sfinții Părinți:

1. Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre crearea omului;

2. Două scrisori ale Sfântului Chiril, a XLV-a, a XLVI-a, către Successus (primatul diocezei Isauria), lucrare închinată "fraților preaiubiți, Ioan și Leontie din Scythia";

3. Scrisoare sinodală din anul 430 a Sf. Chiril al Alexandriei către Nestorie, patriarhul Constantinopolului (Ep. XVII). În prima parte, Dionisie expune rătăcirea teologiei lui Nestorie, iar în cea de-a două cele 12 anatematisme.

4. Tomosul patriarhului Proclu (434-447) către armeni, o lucrare cerată de episcopii din Armenia pentru a combate învățăturile eterodoxe ale vremii, mai cu seamă ale lui Teodor de Mopsuestia. Proclu scrie acest tomos expunând învățătura hristologica despre cele două firi într-o singură Persoană, combătându-l pe Teodor de Mopsuestia. Dionisie trimite traducerea și călugărilor sciți, iar în prefața critică pe partizanii lui Nestorie, care susțineau că Iisus Hristos nu este unul din Treime, ci o a patra persoană, în afara Ei. De aceea, Dionisie, împreună cu ceilalți călugări sciți, apără adevărul creștin că "Unul din Treime a suferit pentru noi cu trupul".

b) Traduceri de canoane

Canoanele date de cele patru sinoade ecumenice și de cele locale au o importanță deosebită pentru organizarea și viața Bisericii. Ele reglementează viața creștină și au în același timp un bogat conținut doctrinar. Însă, cum toate cele patra sinoade ecumenice recunoscute de ambele Biserici mari, Ortodoxă și Romano-Catolică, s-au ținut în răsăritul bizantin, unde limba greacă era predominantă, iar hotărârile au fost consemnate în această limbă, mai greu perceptibilă în apus, se simțea deci nevoia unui acces mai ușor la ele, care nu putea fi realizat decât prin traduceri în limba latină. Sarcina i-a fost încredințată lui Dionisie, care avea cunoștințele lingvistice și pregătirea teologică de a reda corect și plăcut ceea ce traducea. Ostenelile lui Dionisie s-au concretizat în traducerea canoanelor primelor patru sinoade ecumenice - Niceea, Constantinopol, Efes și Calcedon -, și a unor sinoade locale. În afară de aceste traduceri, Dionisie a editat într-o primă colecție Decretatele pontificale, de la papă Siricius (385-398) până la Anastasius (496-498), în care sunt grupate 38 de scrisori papale importante.

O a doua colecție datează din timpul păstoririi papei Simahus (498-514), pe care-o anexează primei, constituind împreună Collectio Dionysiana sau Dionysiana.

Apoi, a treia colecție o realizează în timpul papei Hormisdas (S VI-523). Strădaniile acestea atât de ample în domeniul canoanelor i-au adus lui Dionisie un primat necontestat în drept canonic, el fiind recunoscut că părinte al acestei discipline.

Cum am mai amintit, Dionisie a avut în preocupările sale și biografiile unor sfinți, cu scopul de a crea modele de viață morală dusă în duhul Evangheliei și al tradiției apostolice. În acest domeniu se cunosc câteva titluri: Viața Sfântului Pahomie cel Mare, după un autor grec necunoscut, iar prefața este adresată unei nobile romane, poate Galla, fiica patricianului Symachus; Descoperirea capului Sf. Ioan Botezătorul, lucrarea lui Marcel și este un elogiu al Sfântului Ioan Botezătorul și al vieții monahale și Pocăința Sfântă Taisia.

c) Ultima categorie de lucrări este cea de cronologie și poate fi considerată originală:

Liber de Paschate; Argumente pascale, două scrisori: De ratione Paschae cuprind următoarele texte: 1) Praefatio (ad Petronium episcopum); 2) Cyclus decemnovennalis; 3) Argumentă Paschalia; Proterii episcopii Alexandrini epistola ad Leonem pupam; Epistola de ratione Paschae (ad Bonifatium primicerium et Bonum secundicerium); 4) Epistulae duae de ratione Paschae (ad Petronium episcopum).

Noutatea cea mai de seamă în lucrările sale de cronologie este, așa cum am mai amintit, că Dionisie renunța la calcularea tradițională a anilor, care avea punct de plecare întemeierea Romei (754 a.Hr.) ori împărați romani. El începe datarea evenimentelor cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: "Eu nu am voit să pun la baza calculelor mele amintirea acelui om fără de lege și persecutor (Diocletian), ci mai degrabă am ales să socotesc anii de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că, astfel,, să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre și pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mântuitorului nostru (Al. L., Tăutu, op.cât., p. 22; Nestor Vornicescu, Primele scrieri în literatura noastră (sec. IV-XVI), Craiova, 1984, p. 72-73).

Dionisie a ținut seama de hotărârile Sinodului I ecumenic de la Niceea, care prevedeau că Sfintele Paști să fie sărbătorite la data calculată de Patriarhia de Alexandria, pe baza cercetărilor locale de astronomie. Astfel, el preluând calendarul alexandrin a alcătuit prin anii. 525-526 tabela pascala pe o lungă perioadă de timp. Acceptarea acestui sistem a rezolvat problema pascală pentru apus, împrumutând calculul răsăritean (Teodor M. Popescu, Problema generalizării datei Pastelor, Ortodoxia, 16, 1964, 3, p 362-364).

Unii cercetători atribuie lui Dionisie și o culegere de texte din Sfinții Părinți (Exempla Sanctorum Patruum) alese cu scopul de a avea o documentare patristică care să justifice ortodoxia formulei theopaschite a călugărilor sciți și să se adauge mărturiilor scripturistice și celor de logică teologică. Există și opinie contrară atribuirii acestei lucrări lui Dionisie, dar mai puțin credibilă. Autorul a ales o sută de texte din operele lui Ciprian de Cartagina, Ilarie de Pictavium, Athanasie cel Mare, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ambrozie și Fericitul Augustin. Ținând seama de angajarea lui Dionisie de partea călugărilor sciți în apărarea formulei theopaschite, este posibil ca el să fie autorul acestei lucrări.

Opera lui Dionisie, variată, amplă și valoroasă a fost de mare folos creștinătății întregi, contribuind mult la cunoașterea celor două lumi, a răsăritului și a apusului, și la schimbul de valori dintre ele. Prestigiul său a fost mare chiar în timpul vieții, bucurându-se de aprecierea unor personalități de prim rang, cum a fost Casiodor, prim-ministru al regelui Teodoric cel Mare și autor de lucrări istorice și literar-stiintifice. Casiodor l-a cunoscut foarte bine pe Dionisie și o lungă perioadă de timp au fost amândoi profesori la Vivarium. Psiholog și fin observator, Casiodor ne-a lăsat un portret impresionant al lui Dionisie privind aptitudinile sale intelectuale și ținuta morală, din care spicuim: "Naște încă și astăzi Biserica universală bărbați iluștri, strălucind de podoabele dogmelor adevărate. Căci a fost în zilele noastre și călugărul Dionisie, scit de neam (scytha eatione) dar după caracter cu totul roman (șed moribus omnirto Romanus), foarte învățat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învățase din cărțile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare și le-a înțeles astfel, încât oriunde ar fi fost întrebat, avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o ezitare.

Acesta a predat dialectica cu mine și a petrecut cu ajutorul lui Dumnezeu foarte mulți ani din viață în cadrul învățământului glorios. Mi-e rușine să spun despre un coleg ceea ce nu găsesc în mine, în el era mai multă simplitate unită cu înțelepciunea, smerenie unită cu știința, elocința însoțită de sobrietate, încât el nu se socotea superior nimănui, sau unul dintre cei din urmă slujitori, deși era vrednic, fără îndoială de societatea regilor. Acesta... a strâns laolaltă cu marea lumina a elocinței sale, căci era simplu și înțelept, din exemplarele grecești, canoanele bisericești, potrivit cu obiceiurile sale, pe care Biserica romană le-a însușit astăzi printr-o folosință frecvență ... și multe a tradus din grecește în latinește, care pot să fie spre folosul cerințelor bisericești. El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină și de greacă, încât orice cărți grecești lua în mâna le traducea fără poticnire în latinește și, la fel, pe cele latinești le citea în grecește, încât credeai că aceasta este scrisă așa cum o pronunță gura sa, cu o iuțeală nestăvilită... Între alte virtuți... a avut și acest lucra admirabil, anume că deși se dăruise lui Dumnezeu în întregime, nu refuza să ia parte la întâlniri cu oameni de lume. Era de o castitate rară, deși vedea zilnic soțiile altora; blând deși era mânat de firea pătimașă a celor mânioși; varsă lacrami mișcat de durere, când auzea cuvinte necuviincioase în timpul veseliei; postea fără să reproșeze celor ce mănâncă. Mai mult, lua parte la mese, dorind ca între bucățele trupești să împărtășească totodată bogații sufletești. Că dacă mânca totuși uneori, mânca puțin și mai ales mâncăruri comune.

Din această cauză socotesc că cel mai mare gen de înfrânare este să fii între plăcerile omenești și să păstrezi măsură cumpătării. Dar ca să ne referim la bunele podoabe ale minții lui, cu un cuvânt de laudă, putem spune că era un credincios integru, legat total, cu statornicie, de rânduielile strămoșești".

Evlavios și smerit, rugător și postitor, învățat și harnic lucrător în Biserica lui Hristos, Cuviosul Dionisie Exiguul merită să fie trecut în calendarul creștin și pentru că este părintele erei creștine.

Sursa: creștinortodox.ro