129 DE ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEŞNICE A MARELUI POET MIHAI EMINESCU

Mihai Eminescu s-a născut la Ipotești, a fost poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit și „luceafărul poeziei românești".

Mihai Eminescu este al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, și al Ralucăi Eminovici, născută în Jurăscu, fiică de stolnic din Joldești.

Despre moartea poetului, G. Călinescu a scris: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale."

S-a născut în data de 15 ianuarie 1850 și s-a stins din viață în ziua de 15 iunie 1889, la vârsta de 39 de ani.

Eminescu a fost un rod genial al țării, un poet care spinteca norii cu gândul și găsea dincolo de stele forme noi pentru cugetarea românească.

„Câți oameni sunt într-un singur om? Tot atâția câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul limpede al nopții.

Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac. Omul nu poate adăuga materiei nimic, el nu-i poate schimba forma și locul.

Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini. Din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.

Când iubirea este, și ea este numai când e reciprocă absolută, va să zică universal; când iubirea e, aceasta cu neputință și de e cu putință, ea nu e decât cauza unei iubiri preînnoite și mai adânci încă de cum fusese înainte.

Istoria lumii cugetă - deși încet, însă sigur și just.

Pământul nostru e mai sărac în genii decât Universul în stele fixe și mai lesne se naște în văile nemăsurate ale haosului un nou sistem solar decât pe pământ un geniu.

Geniu, în zdreanță sau în veșminte , tot geniu rămâne.

Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.

Lăsați-i egoismul individului, dar, pentru Dumnezeu, nu lăsați ca el să dureze încă o mie de ani după moartea lui.

Egoismul este inventatorul frazelor cu care se acoperă deșertăciunile omenești.

Mintea dreaptă, simplă, senină însă a făcut din dreptate o cumpănă. Cumpăna dreptății! Şi ce e dreptatea decât menținerea dreptului? Şi ce e dreptul decât echilibrul?

Conștiința este tocmai punctul de gravitație al individului.

Fiecare e rezultatul unei idei ce trăiește într-un oarecare, fiecare e expresia timpului său.

Dacă însă din moarte pot învăța, înțelepciunea e un semn că însăși înțelepciunea și liniștea trebuie să semene morții.

Artele sunt cristalizarea unor frumuseți a unor raporturi existente. Cu încetarea acestora, ele devin neînțelese.

Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în față și a recunoaște adevărul.

Cine vrea să afle adevărul să se întoarcă spre trecut.

Ceea ce pentru noi este un adevăr absolut e numai rezultatul (poate relativ) de cultura vremurilor trecute.

Filosofii cugetă în genere mai mult timpul lor, decât filosofia lor proprie.

Filosofia este așezarea ființei lumii în noțiuni, spre a căror stabilire judecata nu se servește de altă autoritate decât de-a sa proprie.

Cum lacrima iese din ochi, astfel iese gândirea pe buze.

Operele de artă își creează-n mare parte priceperea lor proprie; ele se fac înțelese prin sine însele.

Opera de artă are o viață proprie.

Fiecare popor și fiecare epocă stă pe umerii vremurilor trecute.

Un om nu poate fi mândru decât de un merit - și meritul presupune un liber arbitru.

Orice soi de demagogie e pentru un popor ca starea de dezagregare pentru un corp.

Frumosul, esteticul abia se lasă definit. Definițiile n-au succes. Cum nu se poate acoperi pe deplin un simțământ în definiție, tot așa frumosul. Este o mulțumire pentru cel care se interesează pentru el însuși.

Un om înțelept cunoaște pe un nerod, căci nerod a fost fiecare-n viața-i; dar un nerod nu cunoaște pe un înțelept, căci n-a fost niciodată înțelept.

Fără îndoială există talente individuale , dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul și modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.

Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară.

Munca este legea lumii moderne, ce nu are loc pentru leneși … temeiul unui stat e munca … bogăția unui popor nu stă în bani, ci iarăși în muncă …. Fiecare, și mare și mic, datorează un echivalent de muncă societății în care trăiește.

Caracterul însă al unei școli bune e ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul.

Bogăția unui popor nu stă în bani, ci în muncă.

Timpul e moarte, spațiul e lupta și mișcarea e suferința.

În orice om, o lume își face încercarea.

Fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului Universului.

Orice cugetare generoasă, orice descoperire mare purcede de la inimă și apelează la inimă.

Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul.

Oamenii se împart în două categorii: unii caută toată viața și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți.

Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nici gând.

Mulți lucrează, dar puțini gândesc.

Pasiunile înjosesc, pasiunea înalță.

Nu explicările ce se dau faptelor, ci faptele însuși adevărul.

Un om poate fi mândru decât de un merit – și meritul presupune un liber arbitru.