CUVÂNT AL PREASFINȚITULUI PĂRINTE EPISCOP DR. AMBROZIE AL GIURGIULUI, LA PRAZNICUL INTRĂRII DOMNULUI ÎN IERUSALIM

Iubiți credincioși,

După șase săptămâni de post, am ajuns la poarta Ierusalimului duhovnicesc, pe care îl reprezintă Săptămâna Patimilor. Este o săptămână în care avem șansa să ne pregătim sufletește mai mult decât de obicei pentru a primi bucuria Învierii Domnului.

Mâine, 21 aprilie, este Duminica în care sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim. Odinioară, ramuri de finic și strigăte de slavă au întâmpinat venirea Domnului Iisus Hristos în cetatea sfântă. Mulțimile ieșiseră înaintea unui împărat biruitor. Văzuseră un făcător de minuni și îl cinsteau acum ca pe un împărat. Să ne amintim că și după înmulțirea pâinilor, când Iisus a săturat cu cinci pâini și doi pești cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii, mulțimile au vrut să-L facă rege. Atunci Mântuitorul S-a ascuns de ei, iar acum întâmpină euforia oamenilor cu smerenia Sa, venind călare pe un mânz de asin, pentru a împlini cuvintele profeților.

Iisus nu a venit ca un uzurpator al puterii lumești, ci pentru a le deschide oamenilor porțile Împărăției cerurilor. Dar nici mulțimile, care peste câteva zile îi vor cere moartea, dezamăgite într-un fel în așteptarea lor, nici fariseii, care s-au tulburat și căutau să-L omoare, nici măcar ucenicii care, deși auzeau cuvintele profeților și vedeau cu ochii lor lucrarea lui Dumnezeu, nu au înțeles că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său ca împărat lumesc, ci ca tămăduitor ceresc.

Spusese profetul Zaharia: „Bucură-te foarte fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9). Profetul Isaia, văzând în duh mântuirea pe care Dumnezeu a pregătit-o poporului, striga: „Ziceți fiicei Sionului: Mântuitorul tău vine!" (Isaia 62, 11).

Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu, Isaia întreba: „Cine este Cel ce vine împurpurat, cu veșmintele Sale mai roșii decât ale Celui Ce culege la vie?" (Isaia 63, 1). Profetul închipuia, prin veșmintele înroșite ale Celui Ce vine, jertfa Fiului lui Dumnezeu, căci Iisus intră în Ierusalim ca un miel de jertfă, pregătit pentru a fi sacrificat.

În Betania, Domnul primise ungerea cu mir de nard curat, despre care a spus că este „pentru ziua îngropării Sale". Iisus intra, așadar, în cetatea sfântă pregătit pentru moarte, dar înveșmântat în mireasma învierii. Înviindu-l pe Lazăr, așa cum, odinioară, îi înviase pe fiica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain, Iisus a dat omenirii arvuna învierii pe care avea să o pecetluiască prin propria Sa ridicare din morți.

Pentru cei ce ne vom afla mâine în Biserică, va fi un prilej minunat de a sărbători Intrarea Domnului în Ierusalim. Hristos Domnul a intrat atunci în Ierusalim avându-l pe Dreptul Lazăr drept mărturie că stricăciunea trupului va fi biruită. Prin Moartea, Învierea și Înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a împlinit pentru veșnicie această făgăduință, iar sfinții dăruiți nouă de Dumnezeu de atunci și până în veacul de acum, sunt roadele acestei biruințe. Este biruința pe care Domnul ne-a pregătit-o și nouă la sfârșitul veacurilor, când vom învia pentru a primi răsplata iubirii noastre pentru Dumnezeu și râvnei de a rămâne pururea cu El.

În unele părți ale creștinătății, rânduiala slujbelor face ca praznicele sfinților, dacă se întâmplă să fie în Săptămâna Patimilor, să fie amânate, serbându-se în Săptămâna Luminată. Astfel, între Sâmbăta lui Lazăr și următorul praznic al unui sfânt se află muntele Golgotei, piscul cel mai înalt al mântuirii. Urcând spre acest pisc, Fiul lui Dumnezeu a împlinit cea mai adâncă pogorâre, ascunzându-și slava dumnezeiască sub chipul robului, până și acesta desfigurat de osândirea, cruzimea și batjocura oamenilor, răpus de suferință și înghițit de întunericul unui mormânt. Din înălțimea cerului și până în străfundul iadului, străbătând vremelnicia și stricăciunea firii omenești, Hristos a arătat măsura iubirii dumnezeiești, singura capabilă să distingă în întunericul morții chipurile oamenilor înghițiți de infern.

Înviind a treia zi din mormânt, Hristos a biruit stricăciunea, răspândind Lumina Învierii Sale asupra întregii lumi. Prin această lumină s-au izbăvit drepții Vechiului Testament, fiind scoși din umbra morții și prin ea strălucesc toți sfinții Noului Testament. Ei sunt aceia care, prin viața lor de smerenie, de credință, de răbdare, de nevoință și petrecere pururea pe căile Domnului și-au luat crucea și au urcat împreună cu Hristos muntele Golgotei, „răstingnindu-și trupul împreună cu patimile și poftele" (Galateni 5, 24), din dragoste de Dumnezeu și de semeni.

Iisus Hristos a intrat în Ierusalim purtând cu Sine credința drepților Vechiului Testament și împlinind făgăduințele făcute proorocilor, pentru ca dinspre Ierusalim să reverse mântuirea peste lumea întreagă.

Prin lucrarea Duhului Sfânt în fiecare neam care a primit cuvântul Evangheliei, a ridicat Dumnezeu sfinți care să fie martori, călăuze și mijlocitori în ceruri pentru toți oamenii. Așa sunt sfinții, pe care Dumnezeu i-a ridicat ca pe niște stâlpi duhovnicești ai neamului nostru, care înalță până la cer rugăciunile noastre și prin care Dumnezeu pogoară peste noi minunatele Sale binecuvântări.

Având înainte pilda tuturor sfinților, în această săptămână să-I aducem și noi Domnului ostenelile și rugăciunile noastre, ca un mir de mult preț, prin care să ne facem și noi părtași patimirilor Sale pentru a ne îngropa și a învia împreună cu Hristos. Amin!