SFÂNTUL APOSTOL ŞI EVANGHELIST IOAN TEOLOGUL. SFÂNTUL CUVIOS ARSENIE CEL MARE

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul

A fost fiul pescarului Zevedei și al soției lui, Salomi. Pescuind odată la Marea Tiberiadei, a venit Iisus și, stând pe țărm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan și Iacob, să devină pescari de oameni.

Cei doi frați l-au lăsat pe tatăl lor și l-au urmat pe Iisus. Sfântul Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul și a fost chemat la apostolat de Mântuitorul împreună cu fratele său Iacob când se aflau pe țărmul Ghenisaretului, fiind alături de Petru și Andrei cei dintâi chemați la apostolie.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli. Se pare că avea cam 25 de ani când a fost chemat la apostolie. A fost unul dintre Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus, și în Evanghelia sa, se numește ucenicul pe care îl iubea Iisus (Ioan 21, 20).

Sfântul a participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim. Apoi, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes (Asia), propovăduind credința lui Iisus timp de 26 de ani. Tertulian și Fericitul Ieronim menționează că, din porunca împăratului Domițian (81-96), Apostolul dragostei a fost exilat în insula Patmos unde a viețuit 15 ani.

Aici el a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole și cartea Apocalipsei. În timpul împăratului Nerva (96-98), Sfântul Ioan s-a întors la Efes, unde a murit în al treilea an al domniei lui Traian (98-117).

Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare

Sfântul Cuvios Arsenie s-a născut la Roma, în anul 354, într-o familie nobilă, având părinți dreptcredincioși. Crescând, a studiat retorica și filosofia, limba greacă și limba latină. De tânăr a părăsit dorința de a ajunge dregător al Imperiului și a intrat în slujirea lui Dumnezeu, fiind hirotonit diacon al Bisericii din Roma, unde ducea o viață virtuoasă.

Întâmplându-se ca marele Împărat Teodosie (379-395), care conducea Imperiul Roman de Răsărit, să caute, cu multă stăruință, un om duhovnicesc, bun vorbitor și cunoscător al științelor vremii, care să dea bună creștere fiilor săi și să-i deprindă la învățătură și, mai ales, la învățătura cea despre Dumnezeu, a aflat despre diaconul Arsenie și a scris Împăratului Grațian în Apus și papei Inochentie, rugându-i să-l trimită la Constantinopol.

Arsenie, cu greu fiind înduplecat, plecând de la Roma și sosind la Constantinopol, a venit la curtea Împăratului Teodosie. Iar Împăratul, văzându-l om cinstit la fire și împodobit cu bunătate și gând smerit, s-a bucurat mult, și-l cinstea ca pe un părinte și i se smerea ca unui dascăl.

Încă și dregătorii sfatului se minunau de el și-l cinsteau. Dar el, urând slava lumii și iubind pe Dumnezeu, socotea măririle oamenilor ca pe o pleavă și, dorind viața monahală, se ruga lui Dumnezeu în fiecare zi să-i îndeplinească rugăciunea. Deci, într-una din zile, a auzit un glas dumnezeiesc, de sus, care zicea: Arsenie, fugi de oameni și te mântuiește!.

Iar el, nemaizăbovind și schimbându-și hainele, ca să nu fie cunoscut, s-a dus în Alexandria Egiptului și, de acolo, în Pustia Schitului, unde a fost dat ucenic Avvei Ioan Colov, care, învățându-l smerenia, l-a călugărit.

Şi, rugându-se Arsenie lui Dumnezeu, iarăși s-a făcut glas din cer spre el: Arsenie, fugi, taci, liniștește-te, că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii. Deci, ajungând el un călugăr foarte îmbunătățit duhovnicește, a venit la el cândva Teofil, Patriarhul Alexandriei, care, împreună cu alții, l-au întrebat: Spune-ne nouă, Părinte, un cuvânt de folos. Şi el a zis: Dacă îl voi spune, îl veți păzi? Iar ei i-au zis: Da, cu adevărat. Şi el a zis: Oriunde veți auzi de Arsenie, să nu vă apropiați de acel loc.

Şi se nevoia fericitul cu lucrul mâinilor lui în toată vremea vieții sale, și se plângea pe sine, ștergându-și lacrimile cu un petec de rasă pe care îl ținea tot timpul în sân. Nu dorea să se arate nimănui la față, ci priveghea mult, stând în picioare și rugându-se de seara până la răsăritul soarelui cu mâinile ridicate.

Şi, când urma el să se despartă de trup, l-au întrebat ucenicii lui, unde și cum se cade să-l îngroape. Iar el a zis: Puneți o funie la picioarele mele și ridicați-mă în munte. Şi iarăși le-a zis: Vedeți, fiii mei, în câtă frică mă aflu, vrând a ieși din trup?. Şi ei au zis: Vedem. Iar el a zis: De când m-am făcut monah, frica aceasta n-a lipsit niciodată de la mine.

Cuviosul Arsenie cel Mare, după 55 de ani de nevoință în pustie, a trecut la Domnul în anul 449, în vârstă de 95 de ani, fiind pomenit de Biserica Ortodoxă în data de 8 mai.

Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Arsenie cel Mare, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.