NAŞTEREA SF. PROROC IOAN BOTEZĂTORUL (SÂNZIENELE SAU DRĂGAICA). ADUCEREA MOAŞTELOR SF. MARE MC. IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA . SF. IER. NICETA DE REMESIANA (DEZLEGARE LA PEȘTE)

Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului", pentru că a vestit venirea Mântuitorului.

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament și, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament.Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.

Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!".

Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau.

Evanghelia după Matei arată că mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor". Spre deosebire de Sfântul Matei, ceilalți doi evangheliști sinoptici Luca și Marcu folosesc termenii „Împărăția lui Dumnezeu".

Momentul în care Mântuitorul Iisus a venit la Ioan spre a Se boteza a fost vârful misiunii profetului de pe malul Iordanului. El a deschis inimile și mințile evreilor, spre a-L primi pe Hristos și cuvântul Acestuia.

Sămânța aruncată de el va rodi: primii ucenici ai Domnului vor fi aleși dintre cei ai Sfântului Ioan. Întrucât în predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg Filip, a fost întemnițat.

La o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg. Acesta a cedat farmecelor tinerei dansatoare și i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în orașul Samaria, unde a fost îngropat.

Conform tradiției, Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria. Istoricii Rufinus și Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaște fiind arse. Restul au fost duse în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, au fost așezate în biserica ce îi poartă numele.

Despre capul Sfântului, Nichifor și Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaște se găsesc și în mănăstiri din Biserica Coptă.

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului – 25 mai.

Sfântul Mare Mucenic Ioan s-a născut în slăvita și marea cetate Trapezunt, de lângă Marea Neagră. El călătorea prin multe cetăți și făcea negoț. Deci, odată, pe când călătorea cu corabia, văzându-l diavolul rugându-se lui Dumnezeu și postind, miluind și mângâind pe cei ce pătimeau de boli pe corabie, și pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pe stăpânul corăbiei, numit Reiz, un italian din Biserica latină, foarte nemilostiv și fără de omenie, vrând să-i împiedice Sfântului Ioan calea mântuirii și să-l despartă de credința lui cea dreaptă.

Deci, a început Sfântul Ioan, mergând pe mare, a-i arăta adevărul Ortodoxiei și l-a lăsat rușinat, biruindu-l în cuvânt. Apoi au ajuns la Cetatea Albă, care era atunci stăpânită de tătarii nogai.

Intrând în cetate, acel rău-credincios corăbier, purtat de invidie, a adus pâră mincinoasă înaintea păgânului dregător al cetății, împotriva Sfântului, zicând: „Este, o, dregătorule, un bărbat care a venit aici cu mine și vrea să se lepede de părinteasca lui predanie și să se înstrăineze de credința creștinească, și de credința voastră a se apropia și părtaș predaniilor voastre vrea să fie.

Pentru care, cu multe jurăminte, s-a făgăduit mie, mergând pe mare. Pentru aceasta, să faci în grabă cele de trebuință pentru el, ca să primești mare laudă, fiindcă este de rang slăvit, printre cei dintâi din cetatea Trapezunt."

Acestea auzindu-le dregătorul, a stat cu bucurie la judecată, poruncind să cheme pe Sfântul, cu cinste. Şi, dacă a stat el înaintea dregătorului, acesta a zis către el: „Am auzit despre tine că vrei să te apropii de credința noastră. Deci, hulește și blesteamă, cu glas mare, credința creștinească înaintea poporului, că pentru aceasta s-a adunat aici, cu femeile și copiii lor, ca și alții să învețe. Proslăvește pe luminatul soare și dă cinste luceafărului ce răsare înaintea lui și să le aduci jertfe, pentru care lucru, mare cinste și dregătorie vei primi de la împărat".

Ioan, cel viteaz cu duhul, a răspuns dregătorului: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos al meu, Cel ce este Ziditorul soarelui pe care tu îl cinstești ca pe Dumnezeu, cinstea lui Dumnezeu aducând-o făpturii.

Deci lasă tu, rogu-te, dregătorule, înșelăciunea necredinței sufletului tău și primește haina dumnezeiescului Botez, care strălucește mai mult decât soarele, și crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Că soarele este făcut a patra zi; cum, dar, crezi în făptură?"

Aceste cuvinte auzindu-le, dregătorul s-a aprins de mânie și a poruncit să întindă pe Mucenic la pământ și să-l bată cu toiege ghimpoase, fără milă. Iar, venind seara, a poruncit să lege pe Sfânt cu două lanțuri și să-l arunce în temniță, până dimineața.

Iar dimineața, a doua zi, a șezut judecătorul acela în scaunul de judecată, poruncind să aducă pe Mucenic. Şi, stând înaintea lui, Sfântul, cu fața luminată și cu sufletul vesel, s-a minunat dregătorul de strălucirea feței lui și a început, cu multă măgulire, a-l ademeni pe Mucenic. Iar Sfântul, rămânând neclintit, a răspuns chinuitorului: „Sunt creștin".

Deci, păgânul, ca o fiară răcnind, a poruncit îndată să întindă pe Mucenic la pământ și mai cumplit să-l bată. Slugile se schimbau, bătând pe Sfântul, iar acesta, neîncetat se ruga. După aceasta, a poruncit să lege pe Mucenic de coada unui cal neînvățat și sălbatic și unul din ostași să încalece pe el și pe ulițele cetății să alerge cât va putea calul.

Şi aceasta făcându-se, a fost târât Sfântul prin toată cetatea. Iar un iudeu răucredincios, batjocorind pe Mucenic, a luat o sabie și, ajungând pe Sfânt, îndată i-a tăiat capul. Şi, așa, a fost despărțit capul de trup, lăsându-se să zacă în locul acela trupul Sfântului, neluat în seamă, împreună cu capul. Mucenicia Sfântului s-a petrecut în ziua de 2 iunie 1330.

Nimeni din creștini nu îndrăznea a se atinge de moaștele Mucenicului. În noaptea aceea, însă, multe făclii s-au văzut luminând lângă moaștele Sfântului Mucenic, iar trei bărbați luminați cântau cântări negrăite, cădindu-l, și un stâlp de foc se vedea deasupra trupului Sfântului.

Această minune mulți au văzut-o. Iar un iudeu răutăcios, având casă aproape de mult pătimitorul trup, socotind că preoții creștinilor vor să-l ia și să-l îngroape, a luat un arc cu săgeți și, întinzându-l, a voit să săgeteze pe unul din ei.

Dar arcul și săgeata s-au lipit de mâinile lui și a rămas așa toată noaptea. Şi, făcându-se ziuă, acei bărbați minunați și acele făclii nu s-au mai văzut. Şi oameni de toate vârstele s-au adunat ca să privească pe acel ticălos săgetător. Iar el mărturisea tuturor ceea ce i se întâmplase. Şi, așa, pocăindu-se, a primit izbăvire de pedeapsa lui.

Atunci dregătorul, aflând de această minune și temându-se mult, a poruncit creștinilor să îngroape trupul Sfântului, iar ei, luându-l, l-au îngropat într-un loc cinstit. După aceasta, acel corăbier răucredincios, cel care dăduse pe Sfânt la chinuri, a voit să-i fure trupul și în patria lui să-l ducă, gândind să scoată câștig de pe urma moaștelor lui mucenicești.

Într-una din nopți, venind cu ai săi și săpând, voia să ia moaștele. Însă, în aceeași noapte, s-a arătat în vis Mucenicul Ioan preotului acelei biserici, zicându-i: „Deșteaptă-te degrab și aleargă la biserică, pentru că iată, vor să-mi fure trupul."

Şi, îndată, preotul a alergat la locul acela și a aflat mormântul săpat și trupul Sfântului gata să fie luat. Şi, chemând poporul cel dreptcredincios, preotul a spus cele ce se făcuseră și toți au slăvit pe Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi. După aceasta, a pus cinstitele moaște ale Sfântului în Sfântul Altar, aproape de Sfânta Masă, și au rămas acolo mai mult de 80 de ani. Şi neîncetat se vedeau, ziua și noaptea, fel de fel de arătări cerești, deasupra trupului Mucenicului.

Deci, a venit aceasta la auzul binecredinciosului și de Hristos iubitorului domnitor Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea atunci toată Moldova până la Marea Neagră (1400-1432).

Acesta, fiind iubitor de Sfinți, la sfatul mitropolitului Iosif, cel ce păstorea atunci Biserica Moldovei, îndată a trimis boieri, cu destulă oaste, la Cetatea Albă. Iar ei, cu grăbire și cu mare cinste, au adus moaștele Mucenicului. Şi, primindu-le cu multă evlavie și cinste împreună cu toți boierii, cu mitropolitul și cu tot clerul și poporul, le-au așezat în biserica Mirăuți din Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, în anul 1415, iar în anul 1589 moaștele au fost mutate în biserica Sfântul Gheorghe, noua catedrală mitropolitană.

În anul 1686, din pricina deselor năvăliri ale tătarilor, sfintele moaște au fost duse în Polonia, de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care a fost luat ostatic de regele Jan Sobieski al Poloniei (1674-1696), după retragerea sa din Moldova, întrucât domnitorul Constantin Cantemir al Moldovei (1685-1693) nu s-a asociat cu el împotriva turcilor.

Revenirea acestor sfinte moaște de la Jolkiev, din Polonia, s-a făcut abia în anul 1783 prin grija episcopului de Rădăuți, Dositei. Readucerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava se sărbătorește în fiecare an la 24 iunie. Până astăzi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava dăruiește tămăduiri de la racla sa tuturor celor ce aleargă la el cu credință și evlavie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sf. Ier. Niceta de Remesiana s-a născut în jurul anului 338, în cetatea Remesiana, din provincia Dacia Mediterranea, la sud de Dunăre (astăzi localitatea Bela Palanka din Serbia), într-o familie de daco-romani creștini.

A deprins din copilărie purtarea în duhul Evangheliei și a învățat la înalte școli ale vremii, ajungând un tânăr cu o cunoaștere adâncă a multor arte și științe. Aprins de dorul dumnezeiesc, și-a închinat viața slujirii lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor. De aceea a fost ales și hirotonit episcop al cetății sale natale, Remesiana, unde a păstorit cu vrednicie între anii 366 și 414.

Deși Evanghelia fusese predicată la daco-romani de Sfinții Apostoli și de ucenicii lor, totuși nestatornicia vremurilor și năvălirea popoarelor migratoare au făcut ca dreapta credință să aibă nevoie de noi propovăduitori plini de curaj și de jertfelnicie.

Lucrarea misionară a Ierarhului Remesianei s-a întins, de la cele două Dacii, aflate la sudul Dunării, și la daco-romanii din nordul ei. Predica sa era adresată însă și altor neamuri, barbare, precum goții, besii și hunii.

Sfântul Niceta a fost un adevărat Apostol, întărind credința ortodoxă, aducând pe păgâni la botez și îndepărtând superstițiile dintre cei de curând încreștinați. Pentru continuarea acestei misiuni, el hirotonea preoți și diaconi, zidea și sfințea biserici și întemeia obști monahale.

În parohii și mănăstiri, statornicise săvârșirea cu evlavie a dumnezeieștii Liturghii și a sfintelor slujbe, chiar și a privegherilor de noapte, ca pregătire duhovnicească, în ajunul duminicilor și a marilor praznice. În lucrarea sa misionară, Sfântul se folosea de cântarea psalmilor, dar și de imne creștine pe care le compunea el însuși, precum imnul Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm (Te Deum laudamus), scris într-o limbă latină înțeleasă de toți, și de mare limpezime teologică.

Dintre scrierile sale, care-i arată dreapta credință, râvna apostolică și grija părintească pentru credincioșii săi, au ajuns până la noi, în parte sau în întregime, următoarele: șase cateheze, adresate celor care se pregăteau pentru primirea sfântului botez, grupate sub titlul Cărticele de învățătură, precum și lucrările: Despre diferite numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Către o fecioară afierosită, Despre privegherile robilor lui Dumnezeu și Despre folosul cântării de psalmi.

Se știe că Sfântul Niceta a întreprins cel puțin două pelerinaje la moaștele Sfântului Felix, în cetatea Nola din provincia italiană Campania, prilej cu care a legat o caldă și duhovnicească prietenie cu Sfântul Paulin, episcopul acelei cetăți. Acesta i-a și dedicat Sfântului Niceta două poeme, în care laudă slujirea lui misionară plină de dumnezeiască râvnă.

Sfântul Ierarh Niceta a adormit în Domnul puțin după anul 414, încheind o păstorire îndelungată și bogată în roade duhovnicești și fiind cinstit pentru sfințenia sa de cei care l-au cunoscut, ca și de urmașii lor.

Chipul blând, înțelept și smerit al ierarhului din Remesiana a rămas întipărit în inimile strămoșilor noștri daco-romani și s-a transmis peste veacuri, fiind frumos zugrăvit și în unele colinde. El este cinstit în mod deosebit de comunitățile românești din Serbia, ca un sfânt ocrotitor, întrucât el a viețuit în vremea de formare a poporului român, întărind în dreapta credință pe strămoșii noștri.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Niceta, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.