NIFON, PRIMUL MITROPOLIT AL PRINCIPATELOR ROMÂNE UNITE

Din Mahalaua Oțetarilor din București au răsărit, de-a lungul timpului, oameni de tot felul. Printre ei s-au aflat și oameni de cultură și ai Bisericii, care s-au dovedit a fi stâlpi de nădejde ai neamului românesc. Acolo, pe Ulița Teilor, s-a născut și a copilărit și Nifon, primul mitropolit al celor două regiuni românești unite, Moldova și Muntenia, cel care avea să primească și rangul de mitropolit primat, adică ocârmuitor al Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi, 5 mai, se împlinesc 133 de ani de la trecerea la Domnul a ierarhului cu vocație de ctitor. Este fondatorul Seminarului Teologic care-i poartă numele și al unui program special de acordare de burse elevilor emineți și fără venituri.

În Ulița Teilor, actuala stradă Vasile Lascăr, s-au născut Vasile Romanescu, cunoscut scriitor publicat la Editura „Cartea Românească", devenit ieromonahul Iason, care era foarte bogat și călătorea mult, din dorința de a învăța, și călugărul Sofronie, un bun cunoscător al muzicii psaltice. În jurul Bisericii Oțetari s-a stabilit și familia negustorului macedonean Rusailă. Familia blănarului Rusailă a ajuns aici din orășelul Castoria din Macedonia, convins de arhimandritul Iason în timpul unei călătorii la Muntele Athos. Meșteșugarul Rusailă a avut alături de soția sa, Aposta, trei fii: Ilie, Nicolae și Elena. Pruncul Nicolae, născut în 1789, avea să meargă pas cu pas spre înalta treaptă a arhieriei, până a ajuns la aceea de mitropolit primat al Ungrovlahiei.

Din prietenia tatălui său cu arhimandritul Iason, copilul Nicolae a avut mult de folosit, formându-și o temeinică educație religioasă, iar glasul frumos și talentul muzical deosebit cu care era înzestrat i-au înlesnit învățarea cântului psaltic bisericesc de la Sofronie.

În comunitatea de credincioși de la Biserica Oțetari, micul Nicolae era nelipsit, de cele mai multe ori fiind copil de altar al preoților de acolo.

Ca și multe alte familii de negustori binecredincioși de odinioară, familia Rusailă avea obiceiul ca la zilele mari și la praznice împărătești să pornească spre mănăstirile din jurul Capitalei. Toate aceste călătorii duhovnicești pe care viitorul mitropolit le-a făcut din fragedă pruncie au avut o mare înrâurire asupra lui și asupra vieții duhovnicești pe care a urmat-o mai târziu.

Între viață și moarte

Când avea vârsta de 5 ani, Nicolae a mers cu părinții săi, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, la Mănăstirea Cernica. Pe drum, caii s-au speriat și căruța în care călătorea familia Rusailă s-a răsturnat. Toți au scăpați nevătămați, alegându-se numai cu o spaimă zdravănă, însă Nicolae a fost grav rănit. Mult timp a fost între viață și moarte. Atunci, tatăl său a făgăduit, în rugăciunile pentru sănătatea copilului lui, că îl va face slujitor al Domnului, dacă va scăpa cu viață. Şi a scăpat.

Carte a învățat la școala de pe lângă Biserica Oțetari, la dascălul de acolo, dobândind cunoștințe solide ale învățăturii creștine, iar mai târziu și-a întregit cunoștințele la Mănăstirea Cernica și în alte locuri. Prin multe lecturi și-a îmbogățit cunoștințele, încât, după aprecierea lui Nicolae Iorga, a ajuns un „bun următor al datinilor de ctitorie și cultură".

De la Cernica la Scaunul de Mitropolit

La 20 de ani, tânărul Nicolae era deja de trei ani frate în ascultarea părinților călugări de la Mănăstirea Cernica. În 1809, la doar 21 de ani, a fost tuns în monahism și a primit numele de Nifon. Proaspătul monah nu a stat multă vreme la Cernica. Calitățile sale călugărești, vocea sa deosebită l-au îndemnat pe arhimandritul Calinic, starețul Cernicăi și viitorul sfânt, cel ce l-a tuns în monahism, să-i dea binecuvântare spre a merge în ascultare la Mitropolia din București. Aici a fost hirotonit diacon, iar ceva mai târziu, la praznicul Nașterii Domnului din anul 1826, a fost hirotonit preot de însuși marele mitropolit Grigorie Dascălul.

După experiența de la Mitropolie pleacă, la 1 februarie 1827, la Râmnic, unde episcopul și viitorul mitropolit Neofit l-a numit iconom, primind și rangurile de protosinghel și arhimandrit. După ce în anul 1839 a fost egumen al Mănăstirii Cozia, în anul 1841 a fost făcut vicar al Mitropoliei din București, fiind hirotonit arhiereu al Sevastiei, la 24 octombrie 1843.

Şi-a purtat pașii din nou spre Râmnic, în jurul anului 1848, dar nu a rămas aici decât un an, căci la 11 august 1849 a fost numit locțiitor al scaunului mitropolitan de București, până la 14 septembrie 1850, când Obșteasca Adunare, condusă de banul Grigore Filipescu, l-a ales titular. Înscăunat la 8 octombrie 1850, mitropolitul Nifon a păstorit 25 de ani.

„Toți suntem Rumâni!"

Mitropolitul a prezidat astfel ședința membrilor partidei naționale, ținută în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, într-o sală a Hotelului „Concordia" de pe strada Smârdan din București, când s-a hotărât ca Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei, să fie ales și domn al Munteniei. A prezidat, de asemenea, ședința secretă ținută în dimineața istoricei zile de 24 ianuarie 1859, în care, după cuvântarea plină de suflet al lui Vasile Boerescu, mitropolitul, cu mâinile ridicate către icoana Sfintei Treimi, s-a rugat așa: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, aruncă-ți privirea Ta asupra inimilor noastre și nu slăbi curajul fiilor Tăi! Unește-i pe toți într-o cugetare și într-o simțire și fă ca inimile tuturor să aibă aceeași bătaie pentru țara lor. Prințul Cuza este unsul Tău între noi și pentru dânsul jurăm toți că-l vom susține".

La 1 ianuarie 1865, domnitorul Cuza i-a acordat titlul de Primat al României, care era socotit în mod oficial ca o consecință a unificării administrațiilor bisericești din amândouă țările române.

„Ne aflăm astăzi adunați aici pentru a ne sfătui și a ne chibzui împreună la fericirea și prosperitatea Patriei. (...) Este cea mai solemnă și memorabilă zi aceasta, în care se deschide cartea viitorului patriei, în care ne adunăm spre a lucra la o faptă atât de măreață și de covârșitoare. Priviți-vă, Domnilor, și veți vedea că toți suntem Rumâni! Aceleași sentimente ne leagă, același sânge ne unește", spunea mitropolitul Nifon în cadrul strălucitei cuvântări ținute la 22 septembrie 1875, la deschiderea Adunării generale obștești, în calitate de președinte al Divanurilor Ad-hoc și părinte sufletesc al țării.

Aceste cuvinte arată strădania mitropolitului pentru realizarea unirii celor două Principate Române.

Seminarul „Nifon Mitropolitul"

„Preoțimea noastră zace în întunericul cel mai gros, din care va putea ieși numai dacă va începe să-și simtă și să-și înțeleagă înalta sa chemare", acestea mărturisea ocârmuitorul Bisericii Ortodoxe Române, care simțea lipsa unei preoțimi culte și bine pregătite, care să poată face față unor împrejurări deosebite.

Din gândurile curate și dornice de a ridica imaginea preoțimii a luat naștere Seminarul „Nifon Mitropolitul", înființat numai din propriile mijloace materiale ale vrednicului mitropolit. „Toată averea mea părintească, toate îndelungatele mele economii, ce mi-am impus, tot ce am agonisit din frageda mea vârstă până acum le consacru cu inima voioasă la învățământul fiilor prezenți și viitori ai României, scumpa și mult iubita mea patrie".

Ziua de 31 ianuarie 1872 a fost ziua botezului seminarului, cu numele fondatorului, al mitropolitului Nifon, căci printr-un decret dat în acea zi domnitorul a aprobat înființarea școlii, cu scopul de a servi „spre îmbunătățirea clerului patriei noastre". Conform decretului, seminarul a purtat numele celui ce l-a înființat, și acorda absolvenților dreptul de a candida la preoție, dar și foarte multe posibilități de orientare în viață, pentru ca elevii de aici să poată îmbrățișa și alte cariere, în afară de cea a preoției.

Timp de 76 de ani, atât cât a funcționat, seminarul a fost o adevărată pepinieră de celebrități. Au pășit pragul școlii peste 1600 de absolvenți cu diplomă, din care s-au ridicat nu numai foarte mulți ierarhi și preoți deosebiți prin activitatea lor, ci și profesori universitari de toate speciatizările, academicieni, scriitori, ofițeri, magistrați și avocați, ingineri, medici, artiști, învățători.

Fondul de instrucțiune și ajutorare „Nifon"

Totodată, vrednicul mitropolit a înființat, la 11 decembrie 1874, alături de seminar și un „Fond special pentru instrucțiunea și formarea cetățenilor folositori țării", din care jumătate a fost destinat actelor de binefacere și ajutorare.

Din acest fond special, creat pentru învățământul laic și pentru acte de binefacere, intitulat de obicei generic, „Fondul de instrucțiune și ajutorare Nifon", mitropolitul a acordat în liceele și gimnaziile laice burse „copiilor sărmani, care se vor distinge mai mult la învățătură încă din clasele primare și care, pe lângă fericite dispozițiuni și numele onorabil al părinților, vor uni și o bună conduită recunoscută", după cum mărturisește în actul testamentar inițiatorul și susținătorul lor.

În vârstă de 80 de ani, la 5 mai 1875, după o scurtă perioadă de boală ușoară și-a dat obștescul sfârșit. După slujba înmormântării, în ziua de 7 mai, ținută în fața domnitorului țării în biserica mitropolitană din București, mitropolitul a fost purtat cu mare alai spre cimitirul Mănăstirii Cernica.

Sursa: ziarullumina.ro