SFÂNTUL ALEXANDRU ESTE PRĂZNUIT ASTĂZI, 30 AUGUST 2019, ÎN BISERICA ORTODOXĂ

În ziua de 30 august Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarh al Constantinopolului în timpul împăratului Constantin cel Mare (313-337).

Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un apărător al dreptei credințe.

La acest sinod l-a combătut pe Arie, unul din preoții săi slujitori, care începuse să predice o învățătură neconformă cu tradiția și credința Bisericii.

La început Sfântul Alexandru a încercat să rezolve noua tensiune în mod pașnic, însă Arie și adepții lui au refuzat orice conciliere, motiv pentru care este chemat în fața unui sinod local (321). Aici Arie va susține că Fiul nu este veșnic, ci a fost creat de Tatăl.

Sinodul a pronunțat pe loc anatema! În sprijinul apărării ortodoxiei a fost chemat și Osie, episcop de Cordova. Criza s-a accentuat, determinându-l pe împăratul Constantin cel Mare să convoace primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), care îl excomunică pe Arie.

Începutul propovăduirii eretice a lui Arie este pus între anii 312 și 320. Este posibil ca doctrina eretică să fi apărut în mintea sa ceva mai devreme de 320, dar a devenit o realitate în jurul acestui an.

Claudio Moreschinni subliniază aspectele esențiale ale ereziei ariene: „Fiul, nefiind Dumnezeu adevărat, nu putea să fie decât creatură, chiar dacă cea mai perfectă dintre creaturi. Ceea ce nu reprezintă un impediment pentru ca Tatăl să fie Tată, doar că acesta este părinte pentru o ființă diferită de El. Este adevărat că Fiul este numit Dumnezeu, dar numai într-un sens impropriu: El este bun și înțelept, se bucura de prerogativa de a fi fost creat direct de Dumnezeu, în vreme ce celelalte creaturi au fost create prin Fiul. În schimb, existența sa nu se identifica nicidecum cu realitatea divină: El este pentru totdeauna contingent. (...) Mântuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu constă într-o înnoire a naturii lor, săvârșită grație înălțării, prin Hristos, a aceleiași naturi umane, ci în oferirea unui model de viață și în revelarea credinței adevărate" (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii vechi, grecești și latine, vol. II/1, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 37)

Ajungând Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat să apere credința ortodoxă de eretici și erezii.

Sfântul Ierarh Alexandru, unul dintre marii cuvioși, este cinstit în Ortodoxie pentru viețuirea aleasă, dar mai alesși pentru minunile pe care le săvârșește. Acesta a trecut la cele vesnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.