SENSUL DUHOVNICESC AL SFINTEI CRUCI

Pe drumul de post și de rugăciune pe care suim Golgota răstignirii Mântuitorului, înțelepciunea și evlavia Sfinților Părinți a așezat în ziua de 14 septembrie sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Din câte semne, evenimente, învățături și amintiri se pot pune înaintea ochilor noștri pentru a ne arăta tâlcul dumnezeiesc și mântuitor al faptului creștin, niciunul nu însemnează și nu spune mai mult decât semnul Sfintei Cruci.

Niciunul nu cuprinde și nu învederează mai adevărat și mai potrivit sensul creștinismului, niciunul nu concentrează și nu exprimă, mai real și mai adânc, marea idee și sublimul sentiment care fac esența și misiunea religios-morală a creștinismului.

Alte religii au luat ca simbol corpuri cerești: soarele, luna sau stelele, animale, păsări, plante sau obiecte de tot felul. Zeii celor vechi țineau în mâini fulgere, tunete, scuturi, purtau aripi la picioare, arme și coifuri. Suverani și popoare au adoptat embleme pompoase și semnificative, ca lei sau pajuri care mânuiesc săbii și poartă coroane. Armate, asociații, corporații, instituții au luat ca semn distinctiv asemenea sau alte lucruri simbolice, purtătoare de înțeles și noroc. Oamenii de totdeauna au purtat amulete sau au rostit formule magice, apărătoare de rău și de moarte. Un imens muzeu nu ajunge ca să le adune sau închipuie pe toate.

Spre deosebire de toate religiile, puterile, credințele și organizațiile omenești, de simbolurile, emblemele, formulele și lozincile lor mărețe sau înfiorătoare, pretențioase sau ridicole, - creștinismul a ridicat în fața lumii și poartă de peste douăzeci de veacuri, ca semn și ca sens al învățăturii și al vieții sale și al destinului său, pe cel mai simplu și pe cel mai mare dintre toate: CRUCEA. Niciun semn și niciun cuvânt n-a reprezentat mai bine vreodată un fapt și o idee, o credință și un ideal, o lozincă și o nădejde, ca semnul și cuvântul Crucii. Pentru că ea nu este un semn sau un cuvânt ca altele, ea nu este un obiect sau o formulă din mitologie, din legendă, din magie, din imaginație, din inspirația sau gustul cuiva. Ea este un fapt capital de hotărâtor, întâmplat aievea; ea este o realitate uriașă și prezentă, cutremurătoare și mângâietoare în același timp, dureroasă și biciuitoare, ca osânda păcatelor neamului omenesc, sublimă și mântuitoare, ca jertfa lui Iisus Hristos.

Crucea este fapta izbăvitoare de lume, este răstignirea și moarte Fiului lui Dumnezeu pentru omenirea păcătoasă și pierdută. Crucea însemnează și prețuiește cât ceea ce s-a săvârșit pe Ea. Crucea este Iisus Hristos judecat și osândit, ca blasfemitor și ca pseudo-împărat, bătut și scuipat, încoronat cu spini, pironit între doi tâlhari, batjocorit și hulit de poporul Său, ignorat și trădat ca stăpânul lumii, adăpat în setea morții cu oțet și fiere, împuns în coastă, osândit de oameni păcătoși, de noi toți și pentru noi toți, osândit la moarte de sclav, de om vândut cu preț de sclav, de om rătăcit și periculos, de răufăcător, mai nemernic decât Varava.

Crucea este moartea lui Iisus Hristos, adică osândă și eliberare, blestem și binecuvântare, umilire și ridicare, moarte și viață. Crucea este paradoxul dumnezeiesc al creștinismului, mântuirea omenirii de către Dumnezeu, prin jertfa Omului, Care este Fiul lui Dumnezeu. Scandal, non-sens și provocare pentru iudei și păgâni, pricină de nedumerire și de râs pentru ei, ea este viața, credința și biruința creștinismului, „Căci cuvântul Crucii – zice Apostolul – este pentru cei pieritori nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim, - este puterea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1, 18).

Cu tâlcul și în rostul ei dumnezeiesc, cu virtutea sa suprafirească și unică, Crucea deosebește creștinismul de toate credințele, doctrinele, științele, filozofiile, moralele, sistemele și legile din lume. Ele pot manifesta inteligență, talent, imaginație, spirit practic, putere, geniu omenesc, dar ele nu mântuiesc. Crucea mântuiește. Ea nu este figură literară, nu este o formulă magică, nu este un paragraf de lege, nu este o imagine omenească, o iluzie, o ficțiune. Ea este Iisus Hristos, „răstignit pentru mântuirea lumii, este realitatea mântuirii noastre", prin moartea lui Hristos.

Crucea este iubirea și Jertfa Lui dumnezeiască pentru oameni, Crucea este mila și bunătatea dumnezeiască față de noi.

Crucea este prețul pentru care Cel vândut cu 30 de arginți și ucis – se zicea – în interesul poporului său, răscumpăra tot neamul omenesc din vină de moarte.

Crucea este păcatul nostru cel mai greu împotriva lui Dumnezeu și cea mai mare forță de iubire a lui Dumnezeu față de noi. Crucea este cea mai mare crimă, pe care din păcat a săvârșit-o omenirea; Crucea este cel mai mare act de grație pe care din iubire l-a făcut pentru noi Dumnezeu. Crucea este moartea lui Iisus Hristos și pricina Învierii Lui, totodată. Din voia noastră omenească, Crucea a fost cel mai înjositor și mei dureros instrument de tortură și de ucidere; din partea lui Dumnezeu, Crucea a fost cea mai mare și mai strălucită biruință; biruință prin iertare asupra păcatelor noastre, biruință asupra răutății noastre, biruință asupra orbirii și patimilor noastre. Pe Cruce am spânzurat, am pironit, am batjocorit și am ucis noi pe Fiul lui Dumnezeu; pe Cruce ne-a iertat, ne-a răscumpărat și ne-a mântuit pe noi Fiul lui Dumnezeu; pe Cruce I-am dat noi moarte, în locul vieții; pe Cruce ne-a dăruit El viața, în locul morții, întru Învierea Lui cea după moartea pe Cruce. Pe Cruce L-am hulit, L-am batjocorit și L-am scuipat; pe Cruce El ne-a cuprins în brațele întinse și ne-a sărutat.

Crucea este duhul și rostul misiunii lui Iisus Hristos și al creștinismului; Crucea este Iisus Hristos, și Creștinismul are rol de mântuitor al lumii. Crucea este centrul, axa și cheia înțelesului Creștinismului. Crucea este suferința și biruința lui Hristos și a Creștinismului; Crucea este de aceea credința, puterea, frumusețea și viața creștinismului. Crucea este teologia lui, este învățătura lui, concepția și modul lui de viață; Crucea este marea lui idee și virtute: Iisus Hristos cel răstignit și înviat, Cel răstignit întru păcatele noastre omenești și înviat întru puterea Lui dumnezeiască, spre mântuirea noastră.

Crucea este suma și simbolul tuturor virtuților evanghelice: este iubire, milă, bunătate, îndurare, dăruire, devotament; este actul suprem al virtuții- sacrificiul. Crucea este trezirea, purificarea, îndreptarea, înălțarea, tăria și bucuria noastră de creștini. Crucea este rațiunea Creștinismului, este tâlcul lui, este mesajul lui către lume, este îndreptățirea și verificarea lui, este pecetluirea lui prin moartea ispășitoare a lui Iisus Hristos.

Crucea este cea mai mare lecție de teologie, este cea mai mare știință teologică. Fără cruce nu există teologie, pentru că fără cruce nu există creștinism și mântuire, nu există Biserică.

Pentru a învăța și a înțelege teologia, așezați-vă deci în fața crucii; așezați-vă cu credința, cu evlavia, cu respectul, cu smerenia, cu sinceritatea, cu gâdul curat, cu remușcarea, cu conștiința păcatelor, cu sentimentul de puținătate sufletească și de penitență cu care se cuvine să stăm în fața lui Iisus Hristos cel răstignit pe ea pentru mântuirea lumii. Crucea este Iisus Hristos în momentul și în actul mântuirii lumii întregi și a fiecăruia dintre noi.

Crucea este Iisus Hristos încoronat cu spini, țintuit cu piroane, umilit, hulit, trăgând să moară și murind pentru mântuirea lumii și a noastră. De pe capul Lui, din mâini, din picioare, din coasta străpunsă, curge sânge pentru mântuirea lumii și a noastră. Istovit de judecată, de neodihnă, de nemâncare, de purtarea Crucii, de durerile răstignirii, de toate durerile trupului și ale sufletului, cu buzele uscate și fripte de sete și de durere, El cere apă și i se dă oțet și fiere, pentru mântuirea lumii și a noastră. Îndurerat și batjocorit în suferința și răbdarea Lui supraomenească, poftit cu răutate și sarcasm, în chip de ultimă batjocură și hulă să se coboare de pe Cruce, dacă e Fiul lui Dumnezeu, - ca să creadă în El cei ce nu vor să creadă, - El a zis pentru mântuirea noastră, a tuturor: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac" (Luca 23, 34).

Iisus Hristos cel răstignit n-a coborât de pe Cruce, căci dacă ar fi vrut să se coboare nu s-ar fi suit pe ea, ci a primit-o și a suferit, a pătimit și a murit pe ea, pentru mântuirea noastră. De pe Cruce L-au coborât mort alții și L-au pus în mormânt, pentru împlinirea rânduielii omenești și dumnezeiești, spre a învia cu putere și cu slavă, pentru mântuirea mea și a noastră.

Creștinism și teologie nu însemnează doar carte și cunoștință de fapte; însemnează mai mult decât toate, simțire: simțirea patimilor și a durerilor lui Iisus Hristos pe Cruce pentru mântuirea noastră; simțirea împreună cu Hristos a suferințelor îndurate de El, cel nevinovat, pentru mântuirea noastră, a celor păcătoși; pătimire împreună cu Hristos pentru iertarea păcatelor noastre.

Studiați, pătrundeți și adânciți teologia în fața lui Hristos cel răstignit. Privind Crucea, plecați capul întru durerea morții Lui pentru păcatele lumii întregi și ale noastre și ridicați inima întru nădejdea și bucuria Învierii, cu care a biruit moartea. Crucea este tâlcul teologiei pe care o învățați. Crucea este marea catedră de pe care se predă teologia. Crucea este marele amvon de pe care se predică Evanghelia, de pe care predică și învață Însuși Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Crucea este temeiul creștinismului, este arma și puterea Creștinismului.

Creștinismul nu se poate înțelege, învăța, nu se poate concepe și trăi fără Cruce, fără Crucea lui Hristos, purtată de noi toți, de fiecare din noi. A fi creștin însemnează a lua Cruceași a urma lui Hristos; a-L urma deci, purtând o Cruce. „Oricine voiește să vină după Mine- a zis El- să se lepede de sine, să-și ia Cruceași să-Mi urmeze" (Matei 16, 24). Acesta este Creștinismul: după înseși cuvintele lui Hristos, Crucea este lepădarea de Sine.

Crucea este mijlocul nostru de legătură și de schimb cu Iisus Hristos, raportul nostru cu Iisus Hristos. Noi I-am dat Crucea păcatelor noastre, Crucea suferinței și a morții Lui, El ne dă Crucea credinței în El, a suferinței și a răbdării pentru El, a trăirii în El, a slujirii Lui, eliberați de prejudecățile lumii, lepădați de gândurile și de păcatele ei, liberi, curați și tari în puterea, dragostea și jertfa lui Iisus Hristos, biruitorul păcatului și al morții prin moartea pe Cruce. Nu există părere omenească, nu există nevoie omenească, nu există interes și folos omenesc, care să poată fi pus mai presus de cel de a purta Crucea și a urma lui Hristos, de a purta Crucea împreună cu Hristos, de a purta Crucea lui Hristos alături de Hristos, Care a purtat Crucea noastră, a fiecăruia dintre noi și a dumneavoastră.

Aveți a propovădui și a tâlcui altora Evanghelia. Evanghelia se citește și se tălmăcește la picioarele lui Hristos cel răstignit pe Cruce: pe Crucea pe care suferă și moare pentru noi toți. Dacă vreți să o înțelegeți și să o faceți înțeleasă, citiți-o nu ca în sala de curs, de bibliotecă sau de lucru, citiți-o ca pe Golgota; citiți-o nu ca pentru a ști la examen, citiți-o pentru a înțelege de ce și cum a suferit Iisus Hristos moartea pe Cruce. Citiți-o ca scrisă nu pentru alții, ci ca pentru fiecare dintre dumneavoastră, scrisă nu cu litere de mână sau de tipar, ci cu sângele lui Iisus Hristos pe Cruce, care a curs pentru noi toți.

Creștinismul este religia convertirii totale, a credinței și a convingerii personale și sincere, a iubirii și nădejdii individuale, intime, a fiecăruia dintre noi. El nu se însușește în grup, global și colectiv, ci devine religie comună și universală prin convingere și însușire individuală și personală. El este mărturisire personală, a noastră, a fiecăruia; este raport personal al fiecăruia dintre noi cu Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Creștinismul tuturor este întâi creștinismul fiecăruia dintre noi. Creștinismul este religia de interior sufletesc, de încredințare și de atitudine sufletească, este credința, bucuria și virtutea fiecăruia. El însemnează și poate, ca religie a tuturor, atât cât pot iluminarea, gândul și fapta fiecăruia dintre noi.

Pentru a-L putea propovădui altora, el trebuie făcut bunul sufletesc din noi. Trebuie făcută cugetare, simțire, căldură, puterea ta însuți; trebuie să faci pe Hristos- Mântuitorul și învățătorul tău personal -, prin apropierea ta însuți de El, prin înțelegerea ta personală cu El, prin purtarea de către tine însuți a Crucii Lui, prin mărturisirea și trăirea credinței și învățăturii Lui. Dacă nu L-ai făcut întâi al tău, nu-L poți face al nimănui.

Înțelegerea, dobândirea și urmare lui Hristos nu se poate face decât în fața Crucii și prin Cruce: Crucea pe care Iisus Hristos moare osândit, chinuit, hulit și batjocorit pentru păcatele tale și pentru mântuirea ta. Teologia și preoția trebuie să fie înainte de toate adâncă, serioasă și deasă meditație în fața Crucii, pe care El suferă și moare fără vină, pentru mine și pentru tine.

Nu poate exista gând și sentiment creștin, curaj și zel creștin, nu poate exista izbândă și bucurie creștină, decât în credința și recunoștința mântuirii noastre prin Crucea lui Hristos. Privită omenește, ea poate fi un episod, un lucru fără sens, un scandal sau o poticnire; privită creștinește, ea este chemarea și izbăvirea noastră, de credincioși ai lui Iisus Hristos: „Căci este nebunie pentru cei ce pier, iar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu". Cauza și puterea Crucii sunt cauza și puterea lui Dumnezeu și nu există pe lume mai mare cauză și putere decât aceasta. Amin.

Articol semnat de Pr. Prof. Teodor M. Popescu