SFINȚIREA CASELOR DE BOBOTEAZĂ

Începând cu primele zile ale anului civil, slujitorii sfintelor altare merg și sfințesc casele oamenilor prin stropire cu apă sfințită și vestesc Botezul lui Hristos.

Sfințirea caselor credincioșilor se face prin stropirea cu aghiasma mare în Ajunul Bobotezei și prin slujba sfeștaniei ce se săvârșește la mutarea în casa nouă și care se repetă în fiecare an sau chiar mai des, atunci când lucrarea râului se face simțită în vreun fel în casă.

Omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară. Păcatele, fărădelegile omului întinează spațiul în care acesta le săvârșește. Dimpotrivă, curățenia vieții lui sfințește mediul care-l înconjoară. Nu este întâmplător faptul că în popor s-a păstrat zicala: "Omul sfințește locul".

Apă sfințită de preot poartă în ea puterea curățitoare și sfințitoare a harului dumnezeiesc.

Când face sfințirea apei, preotul se roagă ca: "apa aceasta să se sfințească cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Sfântului Duh", "pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curățitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor și trupurilor și izgonitoare a toată puterea cea potrivnică" și pentru ca "prin gustarea și stropirea cu apa sfințită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor".

Sfințirea caselor de Bobotează se face cu aghiasma mare, apă sfințită, obținută printr-o slujbă specială. Această apă este aceeași apă ca și cea din ziua Botezului Domnului. Din acest motiv, sfințirea caselor în această perioadă aduce o binecuvântare deosebită.

Termenul "aghiasmă" vine de cuvântul grecesc "aghiasmos", care își are originea în cuvântul "aghios"(sfânt).

"Aghiasmos" se poate traduce și că slujba de sfințire, dar și ca apă sfințită. Astfel, atunci când spunem "voi face o aghiasmă", înțelegem slujba, iar când spunem "voi bea un pic de aghiasmă", ne referim la apa sfințită.

Există și o altă explicație în legătură cu originea cuvântului "aghiasma". S-a spus că el vine de la "iazmă". În DEX, cuvântul iazmă, iezme, cu sensul de "arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie", este indicat că și în DLR, cu etimologie necunoscută.

Se cere o explicație în legătură cu sensul cuvântului iasma-iazma, de "arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie", contrar sensului originar de "apă sfințită".

Explicația este următoarea: atunci când preotul sfințește apa, la sfârșit, cântă troparul: "Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău". Când se cântă troparul, preotul stropește pe credincioși în cele patru puncte cardinale cu apă sfințită, spre alungarea "celui potrivnic", adică a celui rău, a celui urât, care este nălucă, vedenie rea, satana. De la acțiunea stropirii cu apa sfințită și rostirea cântării ei, s-a reținut în popor scopul urmărit prin aiasmă - aiazma - iazmă, de a alunga "arătarea urâtă și rea", adică duhul cel rău, satana.

E bine să știm că harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Așa că nu putem pune un semn de egalitate între apă nesfințita și aghiasma. Nici în cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care este în biserică, pentru a o preface în Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregătite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de sfințire a apei doar peste apa pregătită din timp pentru acest lucru și nu peste toată apa care există în alte locuri. Iată de ce e bine că omul să-și deschidă casă atunci când preotul vine să le sfințească, pentru că sfințirea casei vecinului nu înseamnă și sfințirea propriei case.

Sursă: crestinortodox.ro