8 IANUARIE - SF. CUV. GHEORGHE HOZEVITUL ȘI SF. CUV. DOMNICA

Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul (prima jumătate a secolului VII) – Sfântul Gheorghe a trăit în Hozeva pe la sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea. Numele de „Hozevitul" provine după acela al chinoviei sale, Mănăstirea Hozeva. Mănăstirea este săpată într-un perete de stânca, pe locul unei străvechi așezări monahale, de la începutul veacului al V-lea, situată la apus de Ierihon, pe valea pârâului Horat – Cherit – numit azi Hozeva, în preajma căruia a trăit Proorocul Ilie, în timpul prigonirii lui de către regele Ahab. Sfântul Gheorghe s-a născut în insula Cipru din părinți binecredincioși, având un frate care a intrat în monahism și care a trecut la cele veșnice la vârsta de 70 de ani, în mănăstirea Koloman, din apropierea Iordanului. Sfântul Gheorghe, rămânând orfan, a fost luat în grijă de o rudă mai îndepărtată care îl dorea ca și ginere. Acesta a fugit la o mănăstire din Creta a cărui stareț era o altă rudă de a sa, apoi de aici s-a îndreptat la Locurile Sfinte, și în cele din urmă la fratele său, la Mânăstirea Koloman. Însă, starețul de aici nu l-a primit în obștea mănăstirii, dar l-a încredințat starețului mănăstirii Hozeva unde s-a nevoit în rugăciune și ascultare. La o vreme a plecat de la Hozeva și s-a îndreptat din nou spre Mănăstirea Koloman, unde a viețuit alături de fratele său, Iraclid, până la trecerea la Domnul a acestuia. După ce fratele său s-a mutat la viața veșnică, Sfântul Gheorghe a mers iarăși la Mănăstirea Hozeva, mănăstire pe care a mai părăsit-o o singură dată până la moartea sa, în timpul împăratului Focas (602-610), când perșii au cuprins Palestina. După ce împăratul Heraclis (610 -641) i-a înfrânt pe perși, Sfântul Gheorghe s-a reîntors la Mănăstirea Hozeva. Mănăstirea Hozeva, care acum îi poartă numele Sfântului Gheorghe, adăpostește moaștele sale și pe cele ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul.

Sf. Cuv. Domnica († 474) – Sfânta Domnica s-a născut în Cartagina, Africa, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379 – 395), din părinți bogați, greci de neam, dar păgâni. Şi-a părăsit casa părintească, a venit la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare unde au fost botezate de către Patriarhul Nectarie. A intrat în monahism și a fost diaconiță la biserica patriarhiei. (Slujirea diaconițelor este menționată în Sfânta Scriptură de către Sfântul Apostol Pavel -Romani 16, 1; I Tim. 5, 3-10-; acestora li se citea o rugăciune de sfințire în afara Sfântului altar și aveau datoria de a învăța femeile și fecioarele păgâne cum să se poarte în timpul primirii sfintei Taine a Botezului, cercetau pe cei bolnavi etc.) A ridicat o mănăstire lângă Constantinopol și a trecut la Domnul în timpul împăratului Zenon (474 – 491) la o vârsta înaintată.