BISERICA ORTODOXĂ ÎL SĂRBĂTOREŞTE ASTĂZI, 17 IANUARIE, PE SFÂNTUL CUV. ANTONIE CEL MARE

Biserica Ortodoxă îl sărbătorește astăzi pe Sfântul Cuv. Antonie cel Mare, „părintele monahilor", considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.

Sfântul Antonie s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în jurul anului 251, dintr-o familie de creștini bogați. În secolul al treilea, Egiptul era o provincie a Imperiului Roman, reședința guvernatorilor romani aflându-se la Alexandria, al doilea oraș ca mărime în imperiu, după capitala Roma. Creștinismul era înfloritor în Egipt, cu toate că păgânismul, fie el elenistic sau egiptean, era majoritar. Creștinismul pătrunsese în orașe și mai ales în metropola Egiptului, Alexandria.

În acest context neprielnic creștinismului se formează Sfântul Antonie cel Mare, care învață în familie credința creștină și are în prim-plan întâlnirea cu Dumnezeu în sfânta biserică creștină din localitatea sa natală. La vârsta de 18 ani își pierde părinții, iar la șase luni după trecerea acestora la Domnul, auzind în biserică cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Evanghelia după Matei, capitolul 19, versetul 21, „de voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale, și, venind, urmează Mie", Sfântul Antonie împarte toată averea sa săracilor și vecinilor săi, lăsând o mică parte pentru sora lui, pe care o încredințează unei comunități de fecioare, și se retrage într-o viață pustnicească. După un timp de asceză, împarte săracilor și partea din avere lăsată surorii sale, în dorința de a rupe orice legătură cu lumea și a se dedica integral urmării lui Hristos prin rugăciune și asceză.

Până la vârsta de 35 de ani își petrece viața ascetică într-o colibă la marginea satului natal și apoi într-un mormânt părăsit. La vârsta de 35 de ani se așează într-o cetate părăsită, situată pe malul drept al Nilului, la locul numit Ispir, unde rămâne timp de 20 de ani.

În anul 306 devine părintele spiritual al mai multor monahi din vestitele oaze monahale din deșertul Egiptului de la Nitria și Schitia. Patru ani mai târziu merge în Alexandria, unde îi întărește pe creștinii prigoniți în timpul marii persecuții a lui Maximian.

În anul 312 pornește în inima deșertului, în partea de răsărit a Egiptului, ajungând după trei zile și trei nopți la Muntele Kolzim, nu departe de malul Mării Roșii. Aici fondează mănăstirea care-i poartă numele până astăzi.

Din anul 312 până în anul 356 nu părăsește acest loc decât în două rânduri, o dată pentru a-și vizita ucenicii și a doua oară face o călătorie la Alexandria, pentru a-l susține pe Sfântul Atanasie cel Mare, în lupta sa cu erezia ariană.

Cu acest prilej, Sfântul Antonie arată că el nu îi susține pe arieni, așa cum încercaseră aceștia să inducă în eroare populația din Alexandria și din Egipt, ci că el apără Ortodoxia, promovată atunci de Sfântul Atanasie cel Mare.

După acest moment se întoarce la viața sa de asceză și rugăciune de la Muntele Kolzim. Aici vin foarte mulți oameni pe care îi vindecă în numele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, însă spunându-le foarte clar că nu el, Antonie, face aceste minuni, ci Mântuitorul Iisus Hristos, și de aceea toți trebuie să se roage Lui, și, astfel, prin credința și rugăciunea lor, vor fi izbăviți de Domnul.

Sfântul Antonie cel Mare oferă sfaturi, prin intermediul mai multor scrisori, împăratului Constantin cel Mare și fiilor acestuia, Constans și Constanțiu. Deși pe atunci nu existau mijloace rapide de comunicare, mesajul extraordinar al vieții sale spirituale s-a răspândit atât de departe, încât din întregul Orient creștin au început să vină oameni spre el, pentru a primi sfat și întărire spirituală. Astfel, regăsim călugări, pelerini, preoți, episcopi și mulți oameni suferinzi și nevoiași.

Cu toată dragostea lui față de singurătate și tăcere, Sfântul Antonie nu și-a neglijat datoria pe care o are fiecare creștin de a folosi și spre binele altora darurile revărsate de Dumnezeu în sufletul său. Experiența vieții ascetice a Sfântului Antonie cel Mare a devenit metoda de viață monahală a călugărilor din Egipt, axată pe austeritate, sacrificiu și singurătate.

Sfântul Antonie cel Mare a fost și un mare văzător cu duhul. Lucrul acesta îl aflăm din viața sa, când, de pe Muntele Kolzim, aflându-se în rugăciune, a văzut sfârșitul plin de lumină al vieții prietenului său Amun, care își ducea viața monahală la o distanță de 13 zile de mers față de locul unde se afla Sfântul Antonie.

Din scrierea Sfântului Atanasie cel Mare despre viața Sfântului Antonie aflăm că acesta s-a mutat la Domnul la vârsta de 105 ani, în anul 356, și, cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, a poruncit celor doi ucenici să nu spună nimănui locul în care a fost îngropat. Aceștia au păstrat taina tot restul vieții.

Troparele Sfântului Antonie cel Mare (Glasul 4)

„Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemă­­­­nân­du-te, Bo­tezătorului cu drepte cărări urmând, Pă­rin­te Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugă­ciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dum­ne­zeu să mântuiască sufletele noastre".

„Asemănându-te cu obiceiurile râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Preacuvioase Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre".