BISERICA ORTODOXĂ ÎL SĂRBĂTOREŞTE, ASTĂZI (21 ianuarie), PE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL
Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol, într-o familie de
neam ales. El a primit învățătură temeinică de la cei mai de seamă dascăli ai
vremii.
De aceea, în anul 610, a fost chemat de
împăratul Heraclie (610-641) la curtea sa, unde l-a făcut mare sfetnic al
împărăției, dar Sfântul nu a rămas multă vreme în această dregătorie, întrucât,
ivindu-se o rătăcire nouă și împăratul căzând și el în această învățătură
greșită, Sfântul Maxim a lepădat dregătoria sa și lumea, mergând la o mănăstire
din Hrisopole (azi cartierul Üsküdar din Istanbul), s-a făcut călugăr, alegând a
fi mai bine ,,lepădat
în casa lui Dumnezeu, decât a locui în locașurile păcătoșilor” (Psalm
83, 11), precum zice psalmistul.
Rătăcirea nouă, numită a monoteliților, adică
a celor care mărturisesc o singură voință și o singură lucrare în Hristos, se
ridica împotriva credinței celei drepte, care învață că Hristos Domnul, deși
este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuși are, după
întrupare, două firi: cea dumnezeiască și cea omenească, iar pentru că sunt în
El aceste două firi întregi, tot astfel sunt în El două voințe și două lucrări,
deosebite pentru fiecare fire a Lui, pentru că numai punând la lucru în armonie
cele două voințe și lucrări, a putut El săvârși mântuirea noastră, cum arată
Scriptura.
Iar rătăcirea aceasta, a monoteliților, era susținută
de doi patriarhi: Chir din Alexandria și Serghie din Constantinopol, care se
lăudau în fața împăraților că această nouă învățătură va câștiga de partea
împărăției popoarele monofizite (o rătăcire mai veche, care învață că în
Hristos este numai o singură fire) de la granița dinspre perși și arabi, și va
întări, astfel, hotarele Imperiului.
Iar în anul 633 a avut loc chiar o învoială
scrisă în acest scop, între bizantini și monofiziți. De aceea împărații au dat
o poruncă aspră, oprind să se mai scrie sau să se mai vorbească despre una sau
două voințe și lucrări în Hristos.
Astfel, împăratul Heraclie a dat hotărârea
numită Ecthesis,
în anul 638, iar mai apoi împăratul Constans, al II-lea (641-668) pe cea numită
Typos,
în anul 648. Şi astfel, s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Cel dintâi care
și-a dat seama de primejdie a fost Sfântul Sofronie († 638), patriarhul
Ierusalimului, iar, după moartea lui apărarea Ortodoxiei a fost condusă de
Sfântul Maxim.
Aflând, așadar, că în Apus rătăcirea aceasta
nu se întinsese, Sfântul Maxim s-a aprins de râvnă dumnezeiască și, mergând din
Răsărit în Apus, mai întâi în Africa, la Cartagina (641), și apoi la Roma
(646), i-a îndemnat pe cei de acolo ca, strângând multe sinoade de episcopi, să
mărturisească dreapta credință și, dând anatemei dogmele rătăcirii monotelite,
să osândească și cele două porunci împărătești care opreau mărturisirea
adevărului.
Sfântul Maxim spunea: „A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a
te lepăda de el”. Şi a scris Cuviosul Maxim cuvinte și cărți, pline
de înțelepte dovediri care adevereau temeiul dreptei credințe, pe care le-a
trimis apoi pretutindeni în lume.
Acestea aflându-le, împăratul Constans al
II-lea (641-668) a trimis pe oamenii săi, cu putere ostășească, în Apus, în
anul 653, și a prins mai întâi pe Sfântul Martin, papa Romei (649-655, pomenit
ca Sfânt la 14 aprilie), pe care, judecându-l, l-a surghiunit la Herson, în
Crimeea, unde a și murit, iar peste câteva zile, prinzându-l și pe Sfântul
Maxim împreună cu doi ucenici ai săi, l-a dus la Constantinopol, apoi l-a
surghiunit la Vizia, în Tracia (655).
După o nouă judecată, a fost surghiunit la
Perberis. Iar la cea din urmă înfățișare, neprimind a tăinui dreapta credință,
i s-au tăiat limba și mâna dreaptă, ca să nu mai poată mărturisi adevărul, nici
cu graiul, nici prin scris, și a fost surghiunit pentru toată viața în Lazica,
din Caucaz (în Georgia de astăzi).
Şi așa, aruncat în surghiun la vreme de
bătrânețe, cu limba și cu mâna tăiate, ca preț de sânge pentru credință, și
rămânând simplu monah până la sfârșitul zilelor sale, Sfântul Maxim s-a mutat
la Domnul în 13 august, anul 662, având 82 de ani.
Cuviosul Maxim a fost un mărturisitor și în
războiul cel nevăzut al înnoirii duhovnicești a omului, prin lupta împotriva
patimilor, cu ajutorul harului dumnezeiesc, precum arată scrierile sale din Filocalie.
Prăznuirea sa se face la 21 ianuarie și 13
august. Mâna sa dreaptă, tăiată pentru apărarea prin scris a dreptei credințe,
se păstrează până astăzi la Mănăstirea Sfântul Pavel din
Muntele Athos, iar celelalte moaște ale sale au fost descoperite în anul 2010
în Georgia, acolo unde a murit exilat. În Episcopia Giurgiului, părticele din moaștele Sfântului
Maxim Mărturisitorul se află în biserica Mănăstirii Strâmbu Găiseni din zona de
nord a județului Giurgiu. Sfintele oadoare au fost dăruite bisericii mănăstirii
de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie în anul 2012, în ziua de 21 ianuarie.
Mănăstirea Strâmbu Găiseni, reactivată în anul 2010 la inițiativa
Întâistătătorului eparhiei noastre, a luat ființă în secolul al XVI-lea, fiind
ctitorie a unuia dintre cei mai importanți dregători ai lui Neagoe Basarab,
Vornicul Drăghici Vintilescu din Florești.
Biserica Mănăstirii Strâmbu Găiseni
Slujire arhierească în biserica Mănăstirii Strâmbu Găiseni, ocazie cu care ierarhul nostru a dăruit bisericii schitului părticele din moaștele Sf. Maxim Mărturisitorul - 21 ianuarie 2012
|
