BISERICA ORTODOXĂ ÎL SĂRBĂTOREŞTE ASTĂZI, 28 IANUARIE, PE SFÂNTUL EFREM SIRUL

Sf. Efrem Sirul (c. 306-373), exeget bi­blic, scriitor bisericesc, cel mai de seamă părinte al Bisericii siriene, numit și „pro­fetul sirienilor", s-a născut la Nisibis, pe Daisan, un afluent al Eufratului (Meso­potamia), în anul 306.

Unii cercetători susțin că părinții săi au fost păgâni, tatăl fiind preot al zeului Abnil, al cărui tem­plu a fost distrus de împăratul roman Jo-vian. După alta versiune a nașterii sale, părinții săi au fost creștini, dând copilu­lui lor o educație creștină aleasă, care a fost desăvârșită de episcopul lacob din Nisibis, unul din cei „318 Părinți" parti­cipanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), și pe care, se pare, că 1-ar fi însoțit la acest sinod. Același episcop 1-a botezat și 1-a hirotonit diacon, treaptă sacerdotală la care a rămas întreaga via­ță.

A îmbrățișat viața de ascet de tim­puriu, respectând până Ia moarte și cu consecvență canoanele severe impuse de un astfel de mod de viață. Deși nu este un lucru cert, se crede că el a călătorit în Egipt, pentru a se inspira din viața mari­lor anahoreți care se nevoiau în deșertul egiptean. Aici ar fi rămas opt ani, luptând împotriva arienilor.

Din Egipt, a trecut în Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sf. Vasile cel Mare. Despre Sf. Efrem, Sf. Vasile cel Mare a spus: „Efrem este un gânditor perspicace și deține întreaga cunoaștere a filosofiei divine", înțele­gând aici cunoașterea Sfintei Scripturi. De la Cezareea, Efrem este chemat de urgență Ia Edessa, deoarece cetatea a fost invadată de erezii. Pentru a contracara pro­paganda ereticilor gnostici, care făceau uz de poezie și muzică în răspândirea învățăturilor lor, Efrem va compune și el o serie de poeme, de o deosebită sensi­bilitate poetică, tratând despre viața Mântuitorului, desfășurată în marile ei secvențe: Nașterea, Botezul, Postul, prin­cipalele evenimente din slujirea Lui pă­mântească, Patimile, învierea și înălțarea la cer. Sf. Grigorie de Nyssa menționea­ză o dispută pe care Efrem ar fi avut-o cu Apolinarie.

În ultimele zile ale vieții sale, i-a fost dat să trăiască, împreună cu concetățenii săi, o mare secetă. Greutățile cu care popu­lația Edessei s-a confruntat, 1-au determi­nat pe Efrem să părăsească viața de ascet și să se angajeze în ajutorarea ei. El a ad­ministrat puțina hrană care s-a mai găsit în așa fel încât foametea a fost depășită, în anul care a urmat, recolta fiind deo­sebit de bogată, Efrem s-a reîntors la viața sa de anahoret.

Moare la 9 iunie 373, lăsând discipolilor săi îndrumări precise despre locul și mo­dul în care să-l înmormânteze.

De la Sfântul Efrem Sirul s-au păstrat peste patru sute de imnuri compuse. Istoricul bisericii Sozomen spune că Efrem ar fi scris peste trei milioane de versuri. Efrem combină în scrierile sale o moștenire triplă: el schițează pe modelele și metodele iudaismului rabinic timpuriu, folosind strălucit știința și filizofia greacă, și delectează cu simbolismul misterelor în tradiția mesopotamiană/persană.

De asemenea, o aplecare deosebită a avut-o pentru lucările în proză. A scris comentarii biblice la Diatessaron-ul lui Tatian (singura concordanță evanghelică a bisericii siriace timpurii), la Geneză, Ieșire și la Faptele Apostolilor și Scrisorile Sfântului Apostol Pavel.

Cea mai cunoscută dintre scrierile sfântului este "Rugăciunea Sfântului Efrem", care este parte integrantă din slujbele din Postul Mare ale creștinismului răsăritean.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este esența postului, un îndemn la o viață creștinească adevărată, la viață curată, la simplitate. Textul rugăciunii recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive și negative ale pocăinței și constituie o adevărată verificare pentru ostenelile personale de-a lungul postului, în scopul eliberării de slăbiciunile sufletești ce ne împiedică să ne întoarcem noi înșine către Părintele ceresc:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-mi mie, slugii Tale!

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.