ACTIVITATE EDUCATIVĂ ȘI SOCIAL-FILANTROPICĂ ÎN PAROHIA „VLAD TEPEȘ” DIN PROTOPOPIATUL HOTARELE
Luni, 9 aprilie 2018, în Săptămâna Luminată, prin purtarea de grijă a părintelui Flămânzeanu Gabriel, preot paroh la Parohia Vlad Țepeș, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului" din Protopopiatul Hotarele, mai mulți tineri au desfășurat activități educative, sub genericul „Hristos A Înviat - Cu frica lui Dumnezeu cu credință și cu dragoste să vă apropiați", organizate în biserica parohiei.
Principalul obiectiv al acestor activități a fost însușirea învățăturilor teoretice, aplicate practic în viața copiilor și în viața credincioșilor de mâine ai Sfintei Bisericii, subliniindu-se importanța acestui „Praznic al Praznicelor - Învierea Domnului", pentru viața și viitorul lor. La final, cei mici, îndrumați de doamna Bratu Fanușa, au cântat câteva pricesne specifice sărbătorii Învierii Domnului, iar apoi au primit daruri.
|