12 MAI | „SĂRBĂTOAREA MIRONOSIȚELOR ESTE SĂRBĂTOAREA INIMII SMERITE ŞI IUBITOARE” – CUVÂNTUL PREASFINȚITULUI PĂRINTE AMBROZIE ÎN DUMINICA A III-A DUPĂ PAŞTI

Iubiți credincioși,

Duminica a III-a după Paști, 12 aprilie 2019, este închinată Sfintelor Mironosițe, lui Iosif din Arimateea și lui Nicodim, adică celor care nu L-au părăsit pe Domnul atunci când Acesta S-a supus de bunăvoie morții, ci, înfruntând cu dragostea și cu mila lor înverșunarea hulitorilor și ucigașilor, au rămas alături de Hristos.

Din cuvintele Sfântului Evanghelist Luca reiese faptul că Domnul a fost îngropat în grabă și cu mare smerenie. Mulțimile ÎI părăsiseră, ucenicii s-au risipit și s-au ascuns, soarele se întunecase, era seară și „se lumina spre Sâmbătă", adică era vremea ca orice activitate să înceteze, căci pentru evrei era momentul în care se aprindeau lămpile și felinarele pentru Sabat. Nu L-au petrecut la mormânt pe Domnul decât Iosif, Nicodim și femeile care veniseră din Galileea. Despre aceste femei, Sfântul Evanghelist Luca spune că au văzut mormântul și cum a fost așezat trupul lui Iisus, iar după ce s-au întors de la mormânt au pregătit miresme și miruri.

Să ne gândim că ora era târzie, erau clipele ultimelor pregătiri pentru Sâmbătă - și „era mare ziua Sâmbetei aceleia" (Ioan 19, 31) - și cu toate acestea, gândul acestor femei nu s-a îndepărtat de Iisus. Aceste femei ÎI urmaseră din Galileea și până la Ierusalim, slujindu-I (Matei 27, 55; Marcu 15, 41). iar acum, deși urma o zi de odihnă, ele nu se pregătesc pentru aceasta, ci pentru a-și desăvârși slujirea față de învățătorul lor. Deși târziu, ele pregătesc miruri și miresme pentru ca dis-de-dimineață, odată trecută Sâmbăta, să poată merge din nou la mormântul lui Iisus.

Din dragoste pentru Cel care le vestise apropierea împărăției lui Dumnezeu și izbăvirea, din milă pentru Cel care, după o condamnare nedreaptă și o moarte infamantă nu avusese parte nici măcar de o înmormântare decentă, s-au grăbit să biruiască toate piedicile și toate pericolele pentru a aduce măcar prinosul cuvenit unui nevinovat. Dar se vede că puterea iubirii lor a fost mare, căci, în vreme ce ucenicii se risipiseră, iar apostolii stăteau încuiați de frica iudeilor, ele au biruit și teama de iudei, și de soldații care păzeau mormântul, și de tâlharii și răufăcătorii care puteau să bântuie la acea oră. Au învins și propria neputință căci, deși nu știau cine le-ar putea prăvăli piatra de pe ușa mormântului, nu s-au poticnit și nici nu s-au descurajat. Prin ele, dragostea de Dumnezeu s-a arătat biruitoare asupra tuturor slăbiciunilor firii. Așa cum vom auzi cântându-se la utrenia acestei duminici, „firea cea slabă a biruit pe cea bărbătească, deoarece gândul cel plin de milă a plăcut lui Dumnezeu".

Gândindu-ne la pilda samarineanului milostiv, Hristos este Cel care îl găsește pe omul aflat pe moarte și aruncat lângă drum și îi toarnă pe răni untdelemnul tămăduitor. Femeile care vin cu miruri pentru a-L unge pe Cel mort și îngropat se aseamănă astfel Iui Hristos. Este și motivul pentru care una dintre cântările închinate lor le numește „dumnezeieștile mironosițe". Iată că mila are puterea de a-1 îndumnezei pe om. Este ceea ce spune și Mântuitorul, numindu-i fericiți pe cei milostivi.

Aceste femei milostive și curajoase sunt primele care au primit bucuria Învierii, pentru că ele au fost cele dintâi care L-au iubit pe Hristosul celei de a treia zi. În Vinerea pregătirii Paștilor, în locul lămpilor cu care să întâmpine sărbătoarea de a doua zi ele au pregătit mirurile cu care să-L cinstească a treia zi pe Hristos Cel îngropat, căci Cel pe care ÎI știau Lumina lumii se plecase sub întunericul mormântului. Acesta avea să le dăruiască lumina Paștilor celor noi. Așteptarea lor este minunat înfățișată în icosul Sfintelor Paști: „Pe Soarele Cel mai înainte de soare, Care a apus oarecând în mormânt, întâmpinatu-L-au ca pe o zi mironosițele femei". Într-o variantă mai veche, ele sunt numite „mironosițele fecioare", pentru că lumina Învierii face din fiecare om care o primește o făptură nouă. Ele sunt primele care se înnoiesc prin această lumină.

În tâlcuirea Bisericii, femeile au fost cele dintâi care au primit de la înger vestea ridicării din morți a lui Hristos, pentru că Eva a fost cea dintâi care a primit de la diavol cuvintele pierzării: Lor le-a încredințat Dumnezeu vestea izbăvirii din moarte, făcându-le primii apostoli ai Învierii. Şi pentru ca frumusețea lor duhovnicească să fie desăvârșită, Dumnezeu le-a îmbrăcat și cu haina smereniei, pentru că propovăduirea lor „A înviat Domnul!" a fost întâmpinată de ucenici cu multă rezervă. Evanghelistul Luca scrie că „aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o aiurare (sau, în altă traducere, ca o scrânteală) și nu le-au crezut" (Luca 24,11). Şi cu toate acestea, propovăduirea lor este miezul credinței pe care apostolii au împărtășit-o lumii întregi și pe care o mărturisim de fiecare dată când purtăm pe buze cuvintele rostite odinioară de mironosițe: „Hristos a înviat!".

Cine sunt aceste binevestitoare ale Învierii? Evanghelistul Ioan o numește numai pe Maria Magdalena (Ioan 20,1). Sfântul Evanghelist Matei o pomenește și pe „cealaltă Marie" (Matei 28,1). Din Evanghelia de la Marcu aflăm că la mormânt au fost Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob și Salomeea (Marcu 16,1). Sfântul Evanghelist Luca scrie că la mormânt au fost Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacob „și celelalte împreună cu ele" (Luca 24,10).

Evangheliștii o pomenesc cu toții pe Maria Magdalena pentru că ea s-a învrednicit să fie prima care L-a văzut pe Mântuitorul și s-a închinat Celui înviat din morți.

Sinaxarul zilei de astăzi menționează șapte mironosițe, anume: Maria Magdalena, Salomeea, Ioana, Maria și Marta, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa și Suzana, pe lângă acestea fiind și alte femei care, cu evlavie și cu credință, îi slujeau Domnului și îl urmau.

Pentru credința și dragostea lor curată, mironosițele au devenit icoanele sufletului care ÎI caută pe Dumnezeu și petrece împreună cu El.

În cuvântarea la Sfintele Paști, Sfântul Grigorie de Nazianz îndeamnă: „Şi dacă ești o Marie oarecare, sau cealaltă Marie, sau Salomee, sau Ioană, lăcrimează de dimineață. Grăbește să vezi prima piatră ridicată, sau poate și pe îngeri și pe Iisus însuși".

Sfântul Maxim Mărturisitorul tâlcuiește duhovnicește aceste cuvinte, înțelegând prin prima Marie, cea din care Domnul scosese șapte diavoli, „tot sufletul făptuitor, curățit de vraja veacului acestuia, prin cuvântul poruncilor Evangheliei".

Cealaltă Marie este sufletul contemplativ, care a dobândit harul cunoștinței adevărate. Salomeea, însemnând „pace", este sufletul care a primit pacea ca dar al Duhului, iar Ioana, care se tălmăcește „porumbiță", este sufletul blând și nemânios. Astfel de suflete plâng după Dumnezeu și sunt primele care văd piatra înlăturată din ușa mormântului, adică primele care alungă împietrirea din inimă. Astfel de suflete aud de la îngeri Cuvântul dumnezeiesc vestit în tăcere, în taina inimii curate.

Când îngerul lui Dumnezeu le-a spus mironosițelor „Bucurați-vă!", el a dăruit inimilor lor răsplata iubirii. Mironosițele I-au slujit Domnului prin inimile lor curate, care nu și-au căutat odihna și pacea departe de El. Așa cum Maica Domnului păstra în inima ei taina dumnezeirii lui Iisus, precum mărturisește Sfântul Evanghelist Luca (Luca 2,19 și 51), în același fel mironosițele au păstrat în inima lor taina învierii lui Hristos, neprimejduită nici de teama de prigonitori, nici de rușinea de defăimători, nici de îndoiala ucenicilor, care nu primiseră încă încredințarea Învierii.

Duminica mironosițelor este sărbătoarea tuturor femeilor cu credință în Dumnezeu, care slujesc în Biserică prin dragostea lor curată, urmând calea milosteniei. Se cuvine să le lăudăm pe cele care au grijă de bătrâni, de bolnavi, de copiii orfani sau abandonați. Sunt vrednice de toată cinstea acele surori în Hristos care se preocupă de îngroparea și pomenirea în rugăciuni a celor săraci și uitați de familie, cu credința că și ei sunt „candidați la Înviere". Cu totul alese pentru bogăția lor sufletească sunt acelea care au primit de sus darul de a fi maici duhovnicești, închinându-și viața lui Hristos. Sunt minunate prin darul lui Dumnezeu acelea care s-au împodobit cu frumusețea nașterii și creșterii de prunci, sfințind firea cu nădejdea mântuirii și urmând încredințării Sfântului Apostol Pavel că femeia măritată „se va mântui prin naștere de prunci, dacă va stărui, cu înțelepciune, credință, în iubire și în sfințenie" (I Timotei, 2,15).

„Nașterea de prunci" înseamnă naștere trupească, dar, mai ales, naștere duhovnicească. Mama creștină îi crește pe pruncii ei în Hristos, fiind prima lor călăuză spre Dumnezeu. Prin viața ei, mama trebuie să fie cea mai apropiată pildă de virtute, de la care copilul să învețe calea cea bună, spre Hristos. Virtuțile sunt cele care vor face din ea o mamă bună, căci grija față de copii cere trezvie, răbdare, înțelepciune, dreaptă măsură, dreaptă judecată, blândețe, nemâniere, demnitate și dragoste.

Există și un sens pur spiritual al maternității: femeia creștină poate fi „mama" prin dragostea ei pentru orice suflet care are nevoie de căldură, de ocrotire și de ajutor și poate face suflete rătăcite să renască din Dumnezeu. Femeia are din fire darul de a simți suferința altuia și puterea de a o ușura prin grijă și afecțiune. Aceste daruri sporesc prin Duhul Sfânt, săvârșind minuni cu sufletele chinuite de durere și singurătate. Un sfat bun dat cu sinceritate și discreție, o învățătură dreaptă, călăuzirea spre Biserică și spre Sfintele Taine înseamnă fapte bune prin care orice femeie credincioasă își poate împlini datoria de a vesti și altora calea spre împărăția lui Dumnezeu, alăturându-se Sfintelor Mironosițe, care au câștigat prin smerenie și milă bucuria Învierii.

Mironosițele, femeile pe care le sărbătorim astăzi, sunt cele care au adus Domnului ofranda milei și smereniei, dând tuturor pilda faptului că bărbăția și curajul nu sunt robite firii. Şi bărbăția duhovnicească, și maternitatea duhovnicească sunt darurile Duhului Sfânt. Așa cum mironosițele au dat dovadă de bărbăție, în același fel Sfântul Apostol Pavel îi considera pe creștini fiii pentru care a suferit „durerile nașterii" întru Evanghelie (Galateni 4, 19). Vedem, astfel, că darurile firii lui Dumnezeu adaugă darul Duhului Sfânt, care îl ridică pe om mai presus de fire.

Sărbătoarea mironosițelor este sărbătoarea inimii smerite și iubitoare, care se face raiul lui Dumnezeu, umplându-se de harul Lui și iradiind tuturor bucuria mântuitoare. Importanța acestei sărbători este exprimată și în troparul pe care vi-1 încredințez ca hrană duhovnicească: „Arătatu-s-a nouă prăznuirea dumnezeieștilor Mironosițe și a cinstitului Iosif, ca un alt rai, dându-ne izvor de viață; apele darului picură ca ploaia asupra lumii; izvorăsc cu căldură curgerile Învierii lui Hristos. Mulțimile credincioșilor prăznuiesc și cântă: Slavă Celui ce a dat marginilor lumii învierea Sa".

Să ne bucurăm lăuntric de acest belșug dumnezeiesc din duminica ce urmează, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, întru Care se împlinesc credința, nădejdea și dragostea noastră. AMIN!