SFÂNTA LITURGHIE ȘI TAINA SFÂNTULUI BOTEZ ÎN DUMINICA A III-A DUPĂ SFINTELE PAȘTI, ÎN BISERICA PAROHIEI DELENI, PROTOPOPIATUL BOLINTIN
Astăzi, 22 aprilie 2018, în Duminica a III-a după Sfintele Paști, în biserica „Adormirea Maicii Domnului" a Parohiei Deleni, Protopopiatul Bolintin, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică a Duminicii a III-a după Sfintele Paști.
Această pericopă ne pune în față purtarea plină de devotament a femeilor sfinte care L-au slujit pe Domnul atât înainte, cât și după moartea și Învierea Sa. Femeile mironosițe reprezintă icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, a femeilor virtuoase din trecutul Bisericii și al neamului nostru, care prin credința, curajul și jertfelnicia lor au devenit mucenițe, mărturisind pe Hristos Cel răstignit și înviat, a subliniat Preasfinția Sa.
Duminica mironosițelor este sărbătoarea tuturor femeilor cu credință în Dumnezeu, care slujesc în Biserică prin dragostea lor curată, urmând calea milosteniei. Se cuvine să le lăudăm pe cele care au grijă de bătrâni, de bolnavi, de copiii orfani sau abandonați. Sunt vrednice de toată cinstea acele surori în Hristos care se preocupă de îngroparea și pomenirea în rugăciuni a celor săraci și uitați de familie, cu credința că și ei sunt „candidați la Înviere", a evidențiat PS Ambrozie.
După oficierea Sfintei Liturghii, în biserica din satul Deleni, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru fiica părintelui Dobri Cătălin, preot slujitor la Parohia Hotarele I. Cu acest prilej, Ierarhul nostru a arătat importanța duhovnicească a Tainei Sfântului Botez, care înnoiește spiritual pe cel botezat prin harul Sfintei Treimi: „Taina Sfântului Botez reprezintă poarta de intrare în creștinism prin care se realizează comuniunea deplină între credincios și harul Duhului Sfânt, a încheiat Întâistătătorul eparhiei noastre".
La final, Chiriarhul nostru a felicitat pe părintele Dobri Cătălin și pe doamna preoteasă Cristina, cu prilejul acestui moment important al încreștinării fiicei lor, care a primit numele Ana. De asemenea, Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului a mulțumit părintelui paroh Florea Niculae, bunicul micutei Ana, pentru frumoasa primire, oferindu-i mai multe daruri. Preasfinția Sa a oferit nașilor noii botezate, o icoană cu chipul Sf. Ierarh Nectarie, iar fam. părintelui Dobri Cătălin și Cristina o icoană cu chipul Sfântului Ioan Botezătorul și mai multe volume de cărți. La rândul său, părintele Dobri Cătălin a oferit Chiriarhului nostru un baston arhieresc și un buchet de flori.
Credincioșii prezenți s-au putut închina la părticele din Sfintele Moaște ale Sfântului Gheorghe și ale Sfintei Ecaterina, aduse de la Noua Catedrală Episcopală din Giurgiu, apoi au primit iconițe, Pastorala la Învierea Domnului - 2018, a Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, precum și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă".

















|