DOUA ICOANE ADUSE DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS AU FOST PURTATE ÎN PROCESIUNE CÂTRE NOUA CATEDRALA EPISCOPALĂ DIN GIURGIU
Sâmbătă, 21 aprilie 2018, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, a avut loc o procesiune religioasă de la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe" către noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu, în care au fost purtate cele două icoane din Sfântul Munte Athos, aduse prin purtarea de grijă a Ierarhului nostru.
Icoana Maicii Domnului și Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe vor înfrumuseța de acum înainte noua Catedrală Episcopală din Giurgiu, care luni, 23 aprilie 2018, își va sărbători hramul.
Cu prilejul acestui moment important din viața Episcopiei Giurgiului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Întâistătătorul eparhiei noastre și de Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, Bulgaria, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.
Pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu, vă invităm să vă apropiați cu încredere de aceste Sfinte Icoane, convinși fiind că cinstindu-le Îl preamărim pe Dumnezeu „Cel minunat întru Sfinții Săi" (Ps. 67, 36).
|