SEMINARUL TEOLOGIC „TEOCTIST PATRIARHUL” DIN GIURGIU ŞI-A SĂRBĂTORIT OCROTITORUL
Ca în fiecare an, în ziua de 12 mai, profesorii și elevii Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul" din Giurgiu îl cinstesc pe ocrotitorul lor spiritual, pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul. Anul acesta, manifestările religios-culturale închinate acestui moment s-au desfășurat în Biserica „Buna Vestire" - Paraclis al tinerilor giurgiuveni, și au debutat vineri, 11 mai 2018, când în ajunul prăznuirii sfântului, un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia. Din soborul de sujitori, condus de părintele arhim. Teodor Șerban, Vicar Administrativ al eparhiei noastre și stareț al Mănăstirii „Sf. Ioan Rusul", au făcut parte și părinții profesori de la Seminarul Teologic din Giurgiu. Răspunsurile la strană au fost oferite de elevii seminarului, dirijat de părintele prof. Grigorescu George Sebastian.
În cuvântul de învățătură rostit, Preacuviosia Sa a vorbit despre viața Sfântului Mucenic Ioan Valahul, cel care reprezintă pentru tineri un adevărat model de curaj în fața tentațiilor vremii. De asemenea, Părintele Vicar Administrativ a insistat asupra exemplului de viață creștină pe care îl oferă Sfântul Ioan Valahul și mai ales asupra nevoii de mărturisire pe care tinerii teologi se cuvine să o facă în această lume plină de provocări. Manifestările închinate Sfântului Mucenic Ioan Valahul au continuat cu Festivalul Național „Ritmuri de toacă", aflat la cea de-a treisprezecea ediție. Festivalul s-a bucurat și anul acesta de prezența mai multor elevi seminariști de la Seminariile Teologice din Buzău, Slobozia, Constanța și Giurgiu. În fața unei comisii de jurizare, prezidată de Părintele Arhim. Teodor Șerban, cei peste 25 de tineri și-au arătat îndemânarea în această artă de a bate toaca. Premiile acordate au constat în cărți, reviste, medalii, diplome, precum și în sume de bani. La final, tânăra și talentata Ruxandra Maria Popa a cântat pricesne, iar elevii Școlii de Muzică „Victor Karpis" din Giurgiu au susținut un mic concert. Cu acest prilej, din partea Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, profesorii au primit icoane cu chipul Sf. Ioan Valahul și publicații apărute la editura eparhială, iar elevilor seminariști le-au fost dăruite icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă" și Pastorala Preasfintiei Sale la praznicul Învierii. La eveniment au fost prezente numeroase oficialități locale și județene. Astăzi, 12 mai 2018, după Sfânta Liturghie, va fi săvârșită o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, ctitorul spiritual al școlii teologice giurgiuvene care începând din data de 12 mai 2008, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit numele „Teoctist Patriarhul".

















|