BISERICA SFÂNTA TREIME DIN SATUL POPEȘTI ȘI-A SĂRBĂTORIT HRAMUL | PS AMBROZIE A OFICIAT SFÂNTA LITURGHIE
Luni, 28 mai 2018, în ziua prăznuirii Preasfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfânta Treime din satul Popești, județul Giurgiu. Din soborul slujitor a făcut parte Părintele Arhim. Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana și exarhul mănăstirilor din Episcopia Giurgiului, părintele Ștefan Lucian, consilier administrativ al eparhiei noastre, părintele Chirculeanu Gabriel, consilier cultural, părintele Ștefan Alexandru, secretar eparhial, precum și părintele Mihale Dan Mihail, protoieru al Protopopiatului Mihăilești. În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul nostru a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat credincioșilor prezenți sensurile duhovnicești ale sărbătorii de astăzi. „Această Taină a lui Dumnezeu unul în Ființă și întreit în Persoane, a arătat Chiriarhul nostru, depășește rațiunea umană, dar pentru că este descoperită oamenilor prin grija lui Dumnezeu, ea poate fi primită prin credință". Totodată, Preasfinția Sa a subliniat că: „Dumnezeu Tatăl este soarele universului, care există din veșnicie. Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veșnicie, iar Duhul Sfânt este căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile și să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina și căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt — Preasfânta Treime". Tot cu acest prilej, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului a spus celor prezenți: „Vă mulțumim tuturor pentru dragostea pe care ați avut-o, venind la această biserica veche de peste 300 de ani, ca să vă rugați împreună cu noi și cu soborul preoților din Protopoiatul Mihăilești. Este o zi liberă, în sensul că ați fost scutiți de a merge la serviciu, dar este o zi de lucrare duhovnicească. V-ați luat osteneala să veniți, de aproape sau de departe, pentru a fi, aici, împreună, îndurând căldura zilei, și ne-am rugat cu toții ca Dumnezeu-Sfânta Treime să-Şi reverse iubirea Sa milostivă asupra noastră, a tuturor, să ne întărească în credință și în iubire unii față de alții". După Sfânta Liturghie, PS Ambrozie a sfințit cele trei icoane (icoana Sf. Treimi, icoana Sf. Mare Mucenic Gheorghe și icoana Sf. Efrem cel Nou), care au fost donate bisericii de o familie din parohie. La final, după slujba parastasului pentru ctitorii bisericii trecuți la Domnul, Chiriarhul nostru a dăruit preoților cartea „Mănăstirea Comana - între istorie și legendă", scrisă de părintele Arhim. Mihail Muscariu, precum și alte daruri. La rândul său, părintele Mihăiță Constantin, parohul bisericii, a oferit Ierarhului nostru o icoană pictată cu chipurile Sfinților Martiri Brâncoveni și o cruce de lemn pictată. De asemenea, toți credicioșii au primit spre folos duhovnicesc, iconițe cu Sfânta Treime, pliantul cu istoricul Bisericii Sf. Treime din satul giurgiuvean Popești și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă". În continuare, în Centrul cultural pastoral "Antim Ivireanul" al Parohiei Mihăilești din județul Giurgiu, a avut loc conferința de primăvară a preoților din Protopopiatul Mihăilești. Temele abordate s-au încadrat în tematica generală a „Anului omagial al unității de credință și de neam" și a "Anului comemorativ al făuritorilot Marii Unirii din 1918". *** Biserica "Sf. Treime" a fost ctitorită de Cârstea velvistier Popescu, în anul 1689 ca biserică a curții sale boierești din Popești. Data începerii cobstrucției bisericii nu este cunoscută, dar faptul că în tabloul votiv din pronaos sunt pictați atât Șerban Vorvod Constantin (1678-1688), cât și Constantin Voeievod Basarab Brâncoveanu (1688-1714), canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992, la 20 iunie, la data de 16 august, dovedește că sfântul Șerban Constantin. Acest tablou votiv este atribuit renumitului pictor biseicesc Pârvu Mutu, canonizat în anul 2017 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub numele de Sf. Cuvios Pafnutie - Pârvu Zugravul de la Mănăstirea Robaia, cu data de prăznuire 7 august. O mică parte a istoriei bisericii "Sf. Treime" de la Popești este consemnată în pisania originală care se păstrează până astăzi: "Această sfântă și dumnezeiască besearică siditu-se-au den temelia ei până se-au isprăvit de tot, de robul lui Dumnezeu, jupan Cârstea velvistiiar, întru cinstea și lauda sfinții și nedespărțiții Troiță, in zilele prealuminatului domn, Io Constantin Basarab Voievod. Msță sept. 1 7198 / 1689".




















|