În ziua de 29 mai 2018 se împliesc 565 ani de la consumarea unuia dintre evenimentele cruciale din istoria Europei și a Creștinismului. În anul 1453, la sfârșit de primăvară, oștirile comandate de sultanul Mehmed al II-lea cucereau, printr-o ofensivă decisivă, Constantinopolul, după un asediu care a durat aproape două luni.

După cucerirea Con­stan­ti­no­polului, una dintre primele inițiative ale turcilor a fost invitația adresată grecilor de a-și alege un patriarh. Toți creștinii erau obli­gați să plătească anual ha­ra­ciul, aceasta fiind practic singura lor obligație față de cuceritori.

În schimb, patriarhul se bucura de libertate deplină în administrarea Bisericii și nimeni nu avea dreptul să se a­mes­tece în hotărârile sale. Per­soanele din anturajul patriarhului, episcopi sau preoți, erau persoane declarate inviolabile; clerul era scutit de impozite.

Chiar dacă jumătate dintre bisericile Con­stan­ti­no­po­lului au fost transformate în moschei, Poarta nu se ames­te­ca în problemele interne ale Bisericii.

Libertatea de a ține sărbătorile și de a res­pecta cultul public era recunoscută; că­să­toriile, înmor­mân­tările și alte slujbe puteau avea loc fără nici o restricție. Săr­bătoarea Paștilor era autori­zată în toate orașele și satele. Într-un cuvânt, Biserica avea permisiunea de a rămâne Biserică, iar creștinii își puteau păstra religia.

Căderea Capitalei Bizanțului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de otomani. Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până a destrămarea acestuia în 1922, fiind rebotezat Istanbul în anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, în 1922. C

ăderea Constantinopolului, consideră unii istorici, a fost evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a deschis Renașterea. De asemenea, cucerirea Bizanțului a tăiat principala legătură comercială pe uscat dintre Europa și Asia.

În consecință, un număr tot mai mare de europeni a început să plănuiască posibilitatea atingerii Asiei pe mare, ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi.