SFÂNTUL IERARH LUCA AL CRIMEEI ŞI SIMFEROPOLULUI SĂRBĂTORIT ÎN CAPELA SPITALULUI ORĂŞENESC BOLINTIN – DEAL DIN JUDEȚUL GIURGIU
Astăzi, 11 iunie 2018, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeei și Simferopolului, ocazie cu care Capela Spitalului Orășenesc Bolintin – Deal și-a sărbătorit ocrotitorul.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, condus de părintele Stuparu Emanuel Ioan, protoiereu al Protopopiatului Bolintin.
Credincioșii prezenți la eveniment au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii, oferite în dar de către Chiriarhul nostru capelei spitalului, în ziua de 9 noiembrie 2012, cu prilejul sfințirii sfântului locaș.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Părintele Protoiereu Stuparu Emanuel Ioan a vorbit despre viața pilduitoare a Arhiepiscopului Crimeei și Simferopolului. „Acest mare mărturisitor, ierarh și doctor fără de arginți, urmaș al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, pătimitor pentru credință, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului XX, este model atât pentru medicii din ziua de astăzi, cât și pentru slujitorii sfântului altar", a arătat Preacucernicia Sa.
La finalul slujbei, toți cei prezenți la eveniment au primit iconițe cu chipul Sfântului Ierarh Luca și daruri.
|