DUMINICA A XIV –A DUPĂ RUSALII |O COPIE A ICOANEI MAICII DOMNULUI - PRODROMIȚA, A FOST ADUSĂ ASTĂZI ÎN PELERINAJ LA VECHEA CATEDRALĂ EPISCOPALĂ „ADORMIREA MAICII DOMNULUI” DIN MUNICIPIUL GIURGIU
Astăzi, 2 septembrie, când Biserica Ortodoxă s-a aflat în prima duminică a anului nou bisericesc, Icoana Maicii Domnului - Prodromița, a fost adusă în pelerinaj la vechea Catedrală Episcopală Adormirea Maicii Domnului din municipiul Giurgiu. Este o reproducere a Icoanei de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, fiind una dintre cele mai cunoscute Icoane ale Maicii Domnului din spațiul ortodox.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în vechea Catedrală Episcopală Adormirea Maicii Domnului din municipiul Giurgiu.
Chiriarhul nostru a ținut credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică citită astăzi la Sfânta Liturghie, unde a fost relatată Pilda nunții fiului de împărat.
„În Duminica a 14-a după Rusalii, textul Sfintei Evanghelii ne aduce în atenție această pildă a nunții fiului de împărat, rostită de către Mântuitorul, conform relatării Evanghelistului Matei, în ultimele zile înainte de Sfintele Pătimiri. Această prezentare face parte dintr-un buchet de învățături care îi pregătesc pe Apostoli în vederea asumării misiunii care îi așteaptă, folosind asocieri ce îl fac pe om să înțeleagă că Împărăția lui Dumnezeu nu este străină de trăirile și atitudinile pe care le dobândește și le asumă în această viață. Astfel, ea este o continuare a mesajului transmis în Duminica a 13-a după Rusalii, prin pilda lucrătorilor viei, dobândind un înțeles aparte și datorită asocierii cu semnificația primei duminici din anul bisericesc".
De asemenea, Ierarhul nostru a subliniat că la prima vedere, pilda nunții fiului de împărat nu pune prea multe dificultăți de interpretare. Din lecturarea pericopei înțelegem că Împăratul este Dumnezeu, Fiul este Hristos, mireasa este comunitatea celor ce participă la viața în Hristos, Biserica, prorocii, învățătorii și apostolii sunt chemătorii, cei care refuză participarea sunt cei mulți din poporul lui Israel, iar cei chemați de la răscrucile drumului sunt cei puțini din poporul ales și neamurile. Persoana care acceptă invitația, dar prin ținută dovedește că nu cinstește chemarea, este îndepărtată și aruncată în întunericul lipsei comuniunii.
În zilele noastre este mai important ca oricând ca fiecare creștin să-și asume participarea implicată la Nunta fiului de Împărat. Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă consecințele înveșmântării în Hristos, într-o lume în care oamenii se poartă ca și cum Dumnezeu nu ar exista. Vădirea în noi a asemănării cu Dumnezeu prin participarea conștientă și implicată la viața Bisericii face ca Biserica însăși să fie receptată de către societate ca un factor de dinamism, pacificator și roditor prin faptele care îl dovedesc pe Hristos lucrător în lume, a încheiat Preasfinția Sa.
La final, Ierarhul nostru a oferit părintelui Marian Ciocănel, parohul catedralei, o cruce de binecuvântare din argint. La rândul său, părintele paroh a mulțumit Ierarhului nostru pentru binecuvântare de a sluji în prima duminică a noului an bisericesc în vechea Catedrală din Giurgiu, precum și pentru cuvântul de folos duhovnicesc.
Credincioșii prezenți au avut bucuria de a se închina la o copie a Icoanei Maicii Domnului - Prodromița, adusă din Sfântul Munte Athos, apoi au primit iconițe și revista „Familia Ortodoxă".
***
Icoana Maicii Domnului-Prodromița (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească", din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului. Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos, pentru că sunt puține icoane nefăcute de mână omenească în toată lumea ortodoxă.




















|