SLUJIRE ARHIEREASCĂ ÎN BISERICA SCHITULUI ROMÂNESC PRODROMU DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS
Duminică, 18 noiembrie 2018, în biserica Schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat slujba Vecerniei, Privegherea și Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Ambrozie a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii.
La final, Ierarhul nostru a oferit părintelui Atanasie, starețul Schitului Prodromu, o cruce pectorală, iar viețuitorilor schitului românesc mai multe publicații apărute la editura Episcopiei Giurgiului.
După Sfânta Liturghie, Ierarhul nostru însoțit de părintele arhim. Teodor Șerban, vicar administrativ al Episcopiei Giurgiului, de părintele arhim. Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din eparhia noastră, de părintele Lucian Ștefan, consilier administrativ, precum și de părintele consilier Barbu Nicolae, a vizitat așezământul monahal Prodromu– cu cele trei paraclise (al Adormirii Maicii Domnului, al Bunei Vestiri și al Sfântul Ioan Botezătorul), s-au închinat celor cinci icoane făcătoare de minuni – dintre care cea mai vestită este Maica Domnului Prodromița, cea nefăcută de mână omenească, au sărutat numeroasele părticele din sfintele moaște ale mai multor sfinți. În continuare, părintele Atanasie a prezentat oaspeților clopotnița, stăreția, biblioteca, atelierele, arhondaricul (casa de oaspeți), bolnița (spitalul), chiliile, trapeza (sala de mese), anexele gospodărești și celelalte acareturi, care alcătuiesc, așadar, o lume în sine, după o sfântă rânduiala athonită, mărturisind exemplar „prezența monahismului și spiritualității românești în Centrul Ortodoxiei".
Cu această ocazie, părintele stareț Atanasie a invitat delegația Episcopiei Giurgiului în sinodiconul Schitului Prodromu, unde le-a prezentat istoria așezământului monahal, denumit „Ambasada" României în Sfântul Munte Athos, apoi a oferit Preasfințitlui Părinte Episcop Ambrozie o icoană a Maicii Domnului –Prodromița.
*** Schitul Prodromu a fost întemeiat în anul 1820, în vremea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domnești semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în data de 7 iulie 1853, și de Carol I al României, în data de 19 iulie 1871. Zidirea ansamblului monahal de la Prodromu a avut loc între anii 1852-1866, drept ctitor al vremii fiind ieroschimonahul Nifon Ionescu. Schitul ține de Mănăstirea Marea Lavră.















|