SUTE DE CREDINCIOȘI AU LUAT PARTE LA TRADIȚIONALA PROCESIUNE DE BOBOTEAZĂ ÎN MUNICIPIUL GIURGIU
Duminică, 6 ianuarie 2019, cu ocazia praznicului Botezului Domnului nostru Iisus Hristos (Boboteaza), după săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată în istorica Catedrală Episcopală Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu, mulțimea de credincioși, împreună cu Ierarhul lor, alături de preoții și de diaconii de la toate bisericile din orașul de la Dunăre, au pornit în procesiune din fața Catedralei către Canalul Sf. Gheorghe unde, într-un loc special amenajat, a fost săvârșită slujba de sfințire a Aghesmei Mari. În continuare, potrivit tradiției, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împreună cu părinți de la Centrul Eparhial, a aruncat mai multe cruci de lemn în apele Dunării, care au fost recuperate de tineri. La final, Ierarhul nostru i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, oferindu-le calendare și iconițe.
|