SĂRBĂTOAREA BOTEZULUI DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, LA MĂNĂSTIREA COMANA DIN JUDEȚUL GIURGIU
Duminică, 6 ianuarie 2019, credincioșii au venit în număr mare la Voievodala Mănăstire Comana din județul Giurgiu, unde au participat la Sfânta Liturghie, la slujba de sfințire mare a apei și la procesiunea organizată cu prilejul praznicului Botezului Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserica mănăstirii de către un sobor de preoți și diaconi, condus de părintele arhim. Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana și exarhul mănăstirilor din Eparhia Giurgiului, a fost urmată de slujba de sfințire Aghesmei Mari.
La final, credincioșii, împreună cu obștea sfintei mănăstiri și cu preoții slujitori ai celor două biserici din localitatea Comana, au mers în procesiune către râul Neajlov unde, potrivit tradiției, Înaltpreacuviosul Părinte Arhim. Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana, a aruncat Sfânta Cruce în apă, iar unul dintre tinerii creștini prezenți a ridicat-o din apă, primind în dar o icoană a Botezului Domnului, o cruce de lemn, precum și alte daruri, oferite de domnul Enache Aurel, primarul comunei Comana, județul Giurgiu.
|