PRIMA DUMINICĂ DIN POSTUL MARE (A ORTODOXIEI) SĂRBĂTORITĂ ÎN BISERICA “ SF. CUVIOASĂ PARASCHEVA” - GOSTINARI, PROTOPOPIATUL HOTARELE
Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 17 martie 2019, în Duminica I din Postul Mare (numită „a Ortodoxiei"). Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica "Sf. Cuvioasă Parascheva" - Gostinari din Protopopiatul Hotarele, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat importanța sfintelor icoane în cultul Bisericii Ortodoxe, ele reprezentând comunicarea vizuală a realității divine, manifestată în timp și spațiu. „Icoana ne cheamă spre ceea ce este nevăzut: slava din Împărația lui Dumnezeu în care intră sfinții", a arătat Preasfinția Sa.
De asemenea, Întâistătătorul eparhiei noastre a spus că „Duminica Ortodoxiei, deși este prăznuită în perioada Postului Mare, ea este o zi de bucurie, datorită faptului că ne aduce aminte de ziua în care Sfintele Icoane au fost readuse cu mare alai în Biserica Ortodoxă. Ea ne mai aduce aminte de datoria pe care o avem, de creștini față de sfintele icoane, și ne oferă garantia că aceia care și astăzi sunt împotriva cinstirii sfintelor icoane, vor fi rușinați, ca și înaintașii lor, cu veacuri în urmă. Sfintele icoane vor rămâne întotdeauna odoare scumpe inimilor creștine și mijloace alese pentru preamărirea lui Dumnezeu și a sfinților Lui", a încheiat Preasfinția Sa.
Ca în fiecare an, și în anul acesta 2019, Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, citită și în toate lăcașurile de cult din eparhia noastră, cheamă pe toți slujitorii sfintelor altare și pe toți credincioșii să susțină, cu aceeași dăruire, colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest fond are deja o istorie de mulți ani și a fost de mare folos, în anii anteriori, multor comunități parohiale și mănăstirești din țară și de peste hotare, dar și așezămintelor social-filantropice ale Bisericii noastre. Banii care vor fi colectați anul acesta vor fi folosiți, îndeosebi, pentru ajutorarea parohiilor misionare din mediul rural, izolate, în care locuiesc credincioși vârstnici și tot mai puțini, unde nu mai există alte instituții, ci doar preotul a mai rămas să le fie de ajutor prin rugăciune și prin faptele milostivirii creștine. De asemenea, vor fi sprijinite instituțiile social-caritative pentru copii, pentru vârstnici și pentru credincioșii care sunt în grele suferințe în spitale, pentru școli, familiile nevoiașe cu mulți copii, comunitățile românești din afara granițelor țării, care au mare nevoie de ajutor în păstrarea dreptei credințe, a graiului nostru românesc, precum și pentru zidirea ori dotarea lăcașurilor de cult.
La final, Chiriarhul nostru a oferit părintelui Sandu Gheorghiță, parohul bisericii, precum și celorlalți slujitori, mai multe volume de cărți și monografii apărute la editura Episcopiei Giurgiului și ultimul număr al revistei Familia Ortodoxă. De asemenea, oficialitățile locale au primit icoane și alte daruri.
Credincioșii prezenți au fost binecuvântați de Ierarhul lor, apoi au primit icoane și revista „Familia Ortodoxă".
|