ACȚIUNE SOCIAL-FILANTROPICĂ LA PAROHIA FALAȘTOACA, PROTOPOPIATUL HOATARELE, JUDEȚUL GIURGIU
Duminică, 31 martie 2019, la Parohia Falaștoaca "Sf. Mare Mucenic Gheorghe", Protopopiatul Hoarele, a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, o acțiunea social-filantropică, organizată prin grija, dăruirea și sprijinul unor oameni deosebiți din capitala țării, ajutati de părintele Velica Eusebiu, preot paroh la Parohia Falaștoaca, Protopopiatul Hotarele.
Persoanele implicate în această activitate social-filantropică săvârșesc cu regularitate acte de caritate, oferind alimente, dulciuri și jucării copiilor din diverse centre sociale, precum și din familii defavorizate, ne-a comunicat pentru site-ul eparhiei, părintele Eusebiu Velica.
„Cu prilejul acestei actiuni, mai multe familii modeste, cu mulți copii (majoritatea copiilor fiind paraclisierii, cântăreții și oamenii de nădejde și de viitor ai bisericii noastre) și muncitoare, au primit daruri din partea acestor minunați oameni. Împreună au rostit rugăciuni pentru binefacerile primite și pentru mântuirea sufletelor binefăcătorilor lor. Copiii s-au bucurat la final de multe surprize, pregătite cu multă dragoste pentru ei și au răplătit la rândul lor pe cei prezenți cu un mic program de cântece tradiționale", ne-a transmis părintele paroh Eusebiu Velica.
***





|