DUMINICA FLORIILOR 2019 - PS AMBROZIE S-A RUGAT ÎMPREUNĂ CU SUTE DE CREDINCIOȘI LA VECHEA CATEDRLĂ EPISCOPALĂ DIN GIURGIU
Astăzi, 21 aprilie 2019, credincioșii ortodocși au prăznuit Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. În vechea Catedrală Episcopală „Adormirea Maicii Domnului" din municipiul Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși.
Cu prilejul acestui mare praznic al Floriilor, credincioșii prezenti s-au putut închina la particele din moaștele Sf. M. Mc. Gheorghe și ale Sf. Mari Mucenițe Ecaterina, aduse de la Mănăstirea „Sf. Gheorghe" din Giurgiu.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul nostru a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică. De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre semnificația marii sărbători de astăzi, în care vedem înaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, a arătat Preasfinția Sa, este considerată ca un preludiu al patimilor, dar și ca o poartă spre Înviere. Cu toate că Mântuitorul intră în Ierusalim călare pe cel mai smerit animal, totuși mulțimile L-au primit ca pe un împărat; aceasta, pentru că însuși Duhul Sfânt i-a luminat să înțeleagă și să mărturisească pe împăratul lui Israel.
La final, Întâistătătorul eparhiei noastre a oferit preoților slujitori icoane și publicatii apărute la editura eparhiala, iar sutelor de credincioși le dăruit iconițe cu scena Intrării Domnului nostru în Ierusalim, Pastorala la Învierea Domnului 2019, flori și ramuri de finic.





|