SFINȚIREA BISERICII ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI A PAROHIEI BOLINTIN VALE II DIN ORAȘUL BOLINTIN VALE, JUDEȚUL GIURGIU
Biserica Acoperământul Maicii Domnului a Parohiei Bolintin Vale II din orașul Bolintin Vale, din județul Giurgiu, a fost sfințită, astăzi 1 octombrie 2019.
Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, înconjurat de un ales sobor de preoți și de diaconi. Din sobor au făcut parte părinți consilieri din cadrul Centrului Eparhial, preoți din cuprinsul Protopopiatul Bolintin, precum și credincioși din mai multe localități ale județului nostru. Cu prilejul înveșmântării în har, noua biserică a primit ca ocrotitori pe Sf. Ioan Rusul și pe Sf. Ap. Întâiul Mc. și Arhid. Ștefan.
Slujba sfințirii bisericii a fost urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată în altarul de vară, amenajat în curtea bisericii.
În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Alexandru George Tudose, pe seama Bisericii Centrului pastoral-cultural „Gavril Drugănescu" al Protoieriei Bolintin.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat și despre însemnătatea duhovnicească a construirii unei biserici, subliniind faptul că zidirea sau restaurarea unei biserici cere multă jertfă materială și spirituală. Dacă prin viețuirea lor și, mai ales, prin jertfa lor, mucenicii s-au asemănat lui Hristos, cei ce zidesc sau restaurează o biserică, jertfind și jertfindu-se pentru aceasta, se aseamănă, prin jertfa lor, mucenicilor.
Pentru activitatea și eforturile depuse la construirea noii bisericii, părintele Nicușor Ghiță, parohul bisericii, a primit Ordinul Sfinții Martiri Brâncoveni, iar doamna preoteasă prof. Anca Ghiță a primit din partea PF Daniel Ordinul Crucea Maria Brâncoveanu. Tot cu acest prilej, părintele Ion Șerban, inspector eparhial, a primit Ordinul Sf. Împărați Constantin și Elena.
Datorită acestui moment duhovnicesc și de referință pentru orașul Bolintin Vale, toți credincioșii prezenți au avut bucuria binecuvântată de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, după care s-au putut închina la o părticică din moaștele Sf. Ioan Rusul și ale Sf. M. Muc. Ecaterina, aflate spre închinare în această sfântă biserică, precum și la Icoana Maicii Domnului, Făcătoare de minuni, adusă de la Schitul Letca Nouă, precum și la părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina (Grecia), aduse la Schitul Acoperământul Maicii Domnului de la Varlaam.
Ierarhul nostru l-a felicitat pe părintele Nicușor Ghiță, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le iconițe și ultimele numere ale revistelor Familia Ortodoxă și Lumea Credinței. La rândul său, părintele paroh Nicușor Ghiță a mulțumit preoților și credincioșilor pentru participarea la acest eveniment important din viața Parohiei Bolintin Vale II.
|